Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” Bistrița-Năsăud vă invită vineri 18 ianuarie, ora 18.00, în Clubul Cultural Coșbook al Bibliotecii (Bistrița, str. Alexandru Odobescu nr. 11), la recitalul de poezie pe versurile poetului Mihai Eminescu – ”Stelele-n cer”, susținut de actrița Camelia Dincă Ion.
Însoțire muzicală: Florin Săsărman.
Scenariul și regia: Ioan Emil Teodorescu.
Intrarea este liberă.
Chiar dacă au întârziat vreo trei zile, măcar e bine că s-a trezit cineva să sărbătorească Ziua Culturii Naționale și pe Mihai Eminescu cu ocazia zilei de naștere a Poetului Național, așa cum se cuvine. Singura obiecție este denumirea locației în care are loc evenimentul și anume Clubul Cultural Coșbook al Bibliotecii (Bistrița), care este o blasfemie față de memoria altui titan al cuturii române. Deși am mai exprimat odată sau de două ori această opinie, nimeni nu s-a sesizat și nu s-a sinchisit să repare această greșeală. Dar încă nu e târziu, poate se va simți cel vinovat și va acționa în consecință. Argumentația stâlcirii numelui acestui OM, care a tradus și a adaptat opere din limbile latină și greacă în limba română ca să fie pe înțelesul poporului său, iar alții îi pocesc numele ”traducând” în limba engleză, dealtfel o limbă la fel de frumoasă ca a noastră, dar e cunoscută și înțeleasă de relativ puțină lume din mijlocul poporului român, nu stă în piciare, nu se justifică!!! (Coș – book = Coș – carte).