”O nouă Lege a Camerelor Agricole, care spre deosebire de altele similare a trecut cu vot favorabil de Senat, e pe masa de lucru a Comisiei de agricultură. Pentru că nu putem încheia această legislatură cu restanța unei legi viabile pe camerele agricole, dezbatem acest proiect și îl modificăm în regim de urgență într-o subcomisie specială, din care fac parte și care-și va începe activitatea săptămâna viitoare”, a menționat pe Facebook deputatul PNL Stelian Dolha, membru în Comisia de agricultură a Camerei Deputaților.
”Mi-aș fi dorit ca Executivul să-i dea aviz favorabil și să angajeze nevoia unei susțineri financiare (chiar și dacă nu vor face proiectul noului buget), pentru că aceste instituții fără o finanțare de cel puțin 3-4 ani nu pot funcționa. Așa cum mi-aș fi dorit ca actualul ministru să vină, așa cum a promis la investire dar și de câte ori a avut ocazia, cu proiectul unei legi funcționale a Camerelor Agricole, pe care îl considera prioritar. Dacă nu lăsăm o lege viabilă, care să le transforme in instituții viabile și cât mai departe de umbrela politicului, ne vom trezi în aceeași situație ca în urmă cu patru ani, când legea lăsată moștenire de fostul Legislativ a generat eșecul de acum. Iar consecințele acestei bâlbîieli sunt cele pe care le știm: fermieri dezorientați, neinformați, care pierd oportunități și finanțări pentru că nu are cine să-i sprijine și să-i consilieze”, a comentat el.
Ce nebunie si cu camerele astea agricole. Acum patru ani inainte de alegeri se faceau colegii pentru alegerile agricultorilor. N-a iesit nimic. Adevarul e ca nu lasa partidele din gheare camerele agricole, ca au potential electoral prea mare. Controlezi asta, ai toti agricultorii la picioare. Pacat ! Mare pacat. Eu sper sa va iasa acum domnule Dolha, daca tot v-ati scuturat de astia,,
nebunule
iar il apuca……ii trece, stati linistiti….