Actualitate

Stelian Dolha: Plătește totuși cineva pentru contractul dezastruos cu Vitalia?

”Vitalia s-a plictisit de colectarea deșeurilor în Bistrița-Năsăud după doi ani de la semnarea contractului prezentat de președintele Radu Moldovan drept ”vestea bună spre foarte bună”. Ar fi trebuit să asigure serviciile de colectare pentru județ pentru 8 ani. Exact la tarifele acelea cu care se lăuda președintele Consiliului Județean, de jumătate față de valoarea estimată  cu care i-au bătut pe toți ceilalți competitori. Minunea celui mai cumsecade tarif n-a ținut nici un an. Apoi au venit, au cerut, au amenințat că pleacă și au primit dublarea tarifelor. După o scenetă în care președintele județului și al PSD a mimat că nu vrea, dar n-a avut ce face: l-au forțat consilierii județeni ai propriului partid să voteze pentru majorare în ADI Deșeuri. Operatorului tot nu i-a ajuns. După alte câteva luni a mai cerut o majorare”, spune deputatul PNL Stelian Dolha într-un comunicat de presă.

El a adăugat: ”Putem presupune că în spate a fost un contract așa de subțire făcut, încât în lipsa unor garanții contractuale, în caz de reziliere, Vitalia își permite acum să plece fluierând, după 90 de zile, lăsând baltă colectarea deșeurilor și un județ întreg să se descurce cum poate. Nu însă și gestiunea depozitului din Tărpiu, cel pe care l-a administrat atât de bine încât își va depăși capacitatea cu mai mult mai repede decât a fost prognozat și în condiții de securitate dubioase, care rămâne în portofoliul lor. Ar fi trebuit să plătească penalități consistente pentru abandon cu multe zerouri pe măsura neseriozității, așa cum prevăd de regulă contractele cu asemenea miză.  Procedurile unei noi licitații plus cele câteva luni până la un an cât pot dura  contestațiile pot împinge mult și bine perioada în care acest județ s-ar putea sufoca în gunoaie. În plus procesul de reziliere a contractului, care și el se poate  întinde pe zeci de luni are toate șansele să blocheze încheierea unui alt contract”.

”Plătește cineva pentru asta? Răspunde cineva? Probabil vreun Acar Păun. Și sigur de plătit vom plăti noi toți. Pentru că sub presiunea mormanelor de gunoaie neridicate prețul cerut de noii veniți va fi pe măsură”, mai spune parlamentarul.

9 comentarii

    • De ce nu iesi sa spui ce e cu contractul ala? Speram ca l-ai blindat, ca pui Vitalia sa plateasca bine joaca de-a gunoiul. Ca daca n-o faci si e asa cum spune Dolha atunci e grav nene. Grav de tot. Si o sa platesti tu cu varf si indesat. Chiar asa cum e cu cel mai mic pret, Raducu? Ca-mi amintesc si eu cum ai iesit atunci la presa si te-ai laudat ce contract ai facut tu.

    • O fi zis Ponta prietenul lui Raducu sa-l ia asta cu Vitalia ca e baiat de-a lui Ghit, Radu s-a conformat si teapa…sau nu? Trebuie sa fie acum din Teleorman nu din Prahova? Dar de la groapa, unde intra banii cel multi cand ies?

    • Contractul asta nu l-a creat PDL, ci PSD. E o facatura marca PSD si Radu Moldovan. Nu ca PDL n-ar fi avut clientii lui multi ai lui Rusu si Oltean. Ce e surprinzator e ca PNL are presedinte nou ca un manz, pe Robertino cel frumos, consilier judetean la al doilea mandat, copilul de suflet al lui Olteandar ala nu zice nimic. De ce oare? Baiatul vrea sa fie parlamentar si se gandeste ca face Dolha opozitie in locul lui? Cam asa pare…

  • Dolha pdl-ist? Cred ca glumiti. Eventual cel care a fost sabotat si lucrat de pdl. V ati intrebat cam cati pdl isti care sustin ca sunt acum pnl l- au votat pe Dolha in alegerile pt Primaria Bistrita? Foarte putini. A fost boicot pe fata. Sa-si rupa gatul si sa scape de el. Pacat. Dar nu mor caii cand vor cainii lui Nelu.

  • Scarboasa povestea asta . Probabil va urma un proces, dar sa nu ne miram ca dupa, asa cum zice Dolha stam cu sacii imputiti in tot judetul. Si nu putem face licitatie sa vina altii. Eu miros santaj marca vitalia: ne dati drumul sa plecam? Poate ne dati si niste bani sa plecam…Dacă nu va blocam in procese fraierilor de la Consiliu, pana faceti pe voi. Oricum am lua-o, suntem intr-un mare c…t. De ce oare Raducu e asa linistit? Poate ne arata si noua contractul ala sa vedem cam ce clauze au pus..

  • Din cate stiu eu astia nu au pornit niciodata statia de sortare de la Tarpiu . Lumea aduna selectiv gunoaiele , le arunca in mai multe tomberoane si ei trimit o singura masina care le amesteca , la gramada . In stilul asta au umplut deja groapa . Daca le-ar fi sortat , volumul gunoaielor din groapa ar fi fost de 5 ori mai mic . E clar ca au vrut sa marcheze rapid un castig si sa dispara , in cardasie cu conducerea CJ , care le-a si marit tarifele intr-o veselie . Hei DNA , mai existati si pentru judetul nostru sau faceti spectacole mediatice doar pe la Bucuresti ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.