Politică

Stelian Dolha: Cadastrare cu pistolul la tâmplă, dezastru iminent. Agricultura, pe butuci

”Actualul Guvern a întârziat cu trei ani şansa de a demara cadastrarea naţională, periclitând situaţia agricultorilor români. Dacă ar fi gândit temeinic un program coerent, le-ar fi dat o şansă agricultorilor care se uită cu spaimă către 2018”, spune copreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha.

Într-o declaraţie politică intitulată ”Un program naţional de cadastrare cu pistolul la tâmplă”, deputatul PNL Stelian Dolha spune că ”actualul Guvern a întârziat cu trei ani şansa de a demara cadastrarea naţională, periclitând situaţia agricultorilor români”: ”Guvernul făcea zilele trecute prin vocea lui Liviu Dragnea un anunţ pe care lumea satului românesc a obosit de când îl tot aşteaptă: lansarea programului naţional de cadastrare. Programul ar urma să se întindă pe 8 ani, adică până în 2023, cu mult peste termenul-limită al Comisiei Europene. Este exact genul de anunţ făcut cu pistolul la tâmplă sub presiunea unei mari ameninţări. Aceea că că în doi ani ani cei care nu au proprietăţile sau suprafeţele pe care le lucrează întabulate pot să-şi ia adio de la subvenţii. Şi cum Guvernul nu are cum să acopere întreaga ţară în cei doi ani şi jumătate de program, şi nici măcar nu-şi propune să o facă, o mare parte dintre agricultori români vor pierde subvenţiile. Iar asta se va întâmpla doar pentru că au neşansa de a locui într-o ţară condusă de un guvern incompetent, complet lipsit de viziune şi măcinat de frustrări politicianiste”.

El a adăugat că ”acum, presat de iminentul dezastru, PSD repune problema pe tapet”: ”Nu are nicio şansă să obţină vreo derogare de la Comisia Europeană. Nici într-un caz una pe cinci ani. Cel puţin Ministerul Dezvoltării era obligat să se concentreze pe acest program de la bun început, ţinând cont de situaţia dezastruoasă a regimului proprietăţilor româneşti şi a semnelor de alarmă trase de Comisia Europeană,  în loc să-şi risipească energia cu proiecte artificiale şi nerealiste de regionalizare. Dacă ar fi făcut-o din timp, dacă ar fi gândit temeinic un program coerent le-ar fi dat o şansă agricultorilor care se uită cu spaimă către 2018. Chiar şi atunci când PNL le-a pus pe masă un proiect viabil, cel al primei intabulări, pentru care a identificat  şi sursele de finanţare, liderii acestui guvern au spus nu, i-au pus piedici şi le-au cerut parlamentarilor puterii să-l respingă. Aşa se face că prima intabulare a fost respinsă la vot în urmă cu mai bine de un an, la doar trei voturi distanţă. Şi nu e clar nici cum va prioritiza Ministerul Dezvoltării zonele care vor intra primele în program, dar dacă ar fi să ne luăm după modul în care a făcut-o în alte cazuri, atunci e lesne de înţeles că prioritate vor avea tot zonele controlate de aleşi ai PSD”.

”Din păcate, domnilor guvernanţi, aţi venit mult prea târziu cu decizia de a urni acest program. Nu aveţi nicio scuză, pentru că aţi ştiut cât de gravă e situaţia, v-a spus-o şi au repetat-o oficialii europeni, iar opoziţia v-a oferit soluţii, pe care le-aţi respins doar pentru că iniţiativa a aparţinut altcuiva. Din păcate, factura incompetenţei voastre o vom plăti noi toţi. Şi mai ales o vor plăti agricultorii lipsiţi de mijloace financiare”, a concluzionat copreşedintele PNL BN.

Într-o postare pe Facebook, Dolha a menţionat că deputaţii din Comisia de agricultură au fost chemaţi să repare ordonanţa 3/2015, ”cea cu plăţile pentru 1,3 milioane de agricultori, după ce Ministerul Agriculturii a greşit-o fundamental”: ”Deci după ce MADR a emis ordonanţa cu o inacceptabilă întârziere, pentru că termenul de depunere era 15 mai, punând în pericol plăţile SAPS, o mai întocmeşte şi cu erori grave. Apoi se uită rugător către deputaţii din comisia Camerei Deputaţilor, că de Senat a trecut cu greşeli cu tot, şi aşteaptă salvarea de la noi. Acum o modificăm noi, de la schimbarea termenului-limită pentru 15 iunie până la chestiunile de substanţă. De ce au mai dat OUG dacă au ştiut de la bun început că e proastă? S-a bulversat toată ţara după ordonanţa asta, agricultura e pusă pe butuci, că nu mai ştiu oamenii ce să facă şi riscăm să pierdem subvenţii, tot. Cea mai importantă modificare făcută în comisie este, de departe, posibilitatea asociaţiilor crescătorilor de animale de a încasa subvenţii. E adevărat, cu condiţii. Adică vor putea depune cererea de plată la APIA doar dacă deţin acord scris de la toţi membrii organizaţiei, care consimt ca banii să fie gestionaţi de conducere. Dacă nu se ajunge la un acord între membri, aceştia pot solicita individual subvenţia de la APIA”.

Etichete

14 comentarii

  • Ministrul Agriculturii ar trebui sa-si dea demisia. Si sa-l ia cu el si pe seful plagiator Cum mama naibii sa dai o ordonanta, dupa care sa te miorlai catre deputati sa ti-o faca ei buna ca tu ai dat chix cu ea. Si ordonanta sa-i vizeze pe 1 milion de agricultori. Care isi risca banii din prostia ta. Si asta cu cadastru e de belea. Cum o sa aleaga taticul Dragnea unde face cadastrarea si unde nu? Cum alege cine ramane in fundu gol si cine nu?

    • Felicitari domnului Primar Cretu care a initiat actiunea de cadastrare in Mun. Bistrita, cred ca e singurul Municipiu din tara unde intabularea se va incheia si oamenii isi vor lua subventiile pt. teren.

  • In ritmul asta se vor pierde toti banii de care poate beneficia Romania pentru proiecte importante.De ce au dat OUG gresita?Simplu : pentru ca nu sunt oameni suficienti de pregatiti in jurul lui Ponta.Unde sunt tehnocratii din ministere cand ai nevoie de ei?

    • Lasa ca le-a facut Ponta desi a avut toate parghiile de care a avut nevoie.

    • Daca psd-istii nu ar fi boicotat proiectul de intabulare gratuita initiant de catre liberali acum 2 ani deja ar fi fost inceputa treaba cu intabularile si azi nu ar mai fi fost probleme!

  • Cred ca vor sa ajunga numarul de ordonante de anul trecut,numai in jumatatea acestui an.Dam o OUG gresita,apoi mai dam doua ca sa o reglementam pe cea gresita.Si uite asa la 10 ordonante facute deageaba mai ai inca 20.Si ajungi sa te lauzi cu cate ai facut pentru cetatenii Romaniei.Cool.

    • Daca mai adaugi ca fiecare ordonanta este 18 in 1, vom avea un circ fara bani. By the way, stiti ce contine articolul II a ordonantei 8/2015? Este vorba in acest articol despre modificarea unui articol din contractul dintre statul Roman si Banca Central Europeana. Nu va mai spun ca Art. III espre despre tribunale. Putul Puturilor Gandirii.

  • Sefu, acum putem si noi face ceva. Cadastrul este al nostru, nu al urmasilor, urmasilor nostri in veacul vecilor. Vrei cadastru, voteaza vulturul. Nu, nu vei avea subventii din 2018. Trei ani trec repede.

  • L-as ruga pe Dolha sa ne spuna el care au fost „avertismentele repetate” ale oficialilor europeni cu privire la cadastru? L-as mai ruga sa ne spuna ce informatii are, care il fac sa fie sigur ca nu exista „nicio sansa” de a obtine o derogare de la Comisia Europeana? Si l-as mai ruga sa ne spuna daca i-a tras de maneca pe colegii de alianta, din PDL, sa-i intrebe de ce nu au inceput ei cadastrul prin 2010? Daca nu exista raspunsuri, inseamna ca avem in fata o declaratie demagogica, politicianista, care este menita sa lase impresia ca e jale in agricultura. Va spune unul care a stat si sta la „coada vacii” ca nu pierde nimeni subventiile.

    • Vorbeste politicos bai Ticule cu deputatul, ca nu te-ai tras de slit cu el. Mai intelectualule PSD cum crezi tu ca poti obtine derogari de la UE fara sa preavizezi comisia cu mult timp inainte? Si apoi ce e regula pentru toate statele UE o fi optional pentru Romania. Bai omule daca te-a dus PSD-ul la Bruxelles asta nu inseamna ca ai priceput mai mult decat cu ce se ocupa fetele de pe o strada faimoasa de acolo…

  • Bine punctat TIC! Ia spuneti dl Dolha cat credeti ca ne mai puteti duce cu demagogia si vorbele astea. Gesticulati in conferinte si discursuri parca vreti sa prindeti muste. Oricum cred ca la asta va pricepeti bine.

    • Idem si pentru tine. Ca tu esti mai politicos ce e drept, dar la fel de lenes\lenesa la mansarda. Sau poate iti faceai unghiile…Unde naiba va gaseste psd pe toti

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.