”Copiii noștri au trecut astăzi pragul noului an școlar în condiții greu de imaginat în urmă cu un an. Dincolo de măsurile de protecție și de regulile noi, emoția reîntâlnirii după atât de multe luni cu colegii, profesorii și cu spațiul școlii a fost una mai intensă decât niciodată. Această emoție va transforma pentru foarte mulți dintre copiii noștri mult timp de aici încolo întâlnirea cu școala într-una specială.
Dincolo de reguli speciale și de restricții, profesorii și învățătorii, conducerile școlilor pot să facă, cu sensibilitate, tact și înțelegere din acest spațiu un loc privilegiat, în care dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil să fie prioritară competiției cu orice preț.
Stiu că pentru profesori și, mai ales, pentru părinți acest an a început cu multe semne de întrebare, vom învăța din mers cu toții să ne adaptăm la noile reguli, așa cum am reusit să o facem de la începutul pandemiei, și sunt convins că vom trece cu bine, schimbându-ne în bine noi înșine, peste această nouă lecție”.
Stelian Dolha,
Candidat pentru funcția de președinte la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud
(Articol electoral comandat de Partidul Național Liberal – Filiala Bistrița-Năsăud, executat de Timp Online SRL – portal timponline.ro, CUI mandatar financiar: 21200012)
Adaugă comentariu