Politică

Stelian Dolha: Transportul, scurtcircuitat de acciza Ponta. Scumpirea carburantului, o undă de şoc

”Majorarea accizei la carburanţi de la 1 aprilie 2014 generează o multitudine de efecte imediate, atât asupra mediului economic cât şi asupra bugetului familial, unele dintre acestea probabil insuficient analizate. Cumulate, aceste efecte ar putea să se manifeste asemenea unei unde de şoc, în condiţiile în care măsurile de protecţie pentru largi categorii sunt inexistente”.

Transportul public, scurtcircuitat de acciza Ponta

Majorarea accizei la carburanţi de la 1 aprilie 2014 generează o multitudine de efecte imediate, atât asupra mediului economic cât şi asupra bugetului familial, unele dintre acestea probabil insuficient analizate. Cumulate, aceste efecte ar putea să se manifeste asemenea unei unde de şoc, în condiţiile în care măsurile de protecţie pentru largi categorii sunt inexistente.

O sesizare a operatorilor din transportul public urban atrage atenţia că există consecinţe asupra cărora, cu certitudine, nu s-a reflectat îndeajuns. De regulă, în ecuaţia creşterii preţului carburantului luăm în calcul de fiecare dată o benzină mai scumpă, deci mai reducem călătoriile cu maşina personală, o creştere a preţurilor tuturor produselor, aşadar un coş zilnic mai uşor, şi multe alte consecinţe inevitabile. În această ultimă categorie intră călătoriile cu mijloacele de transport public. Asociaţia pentru Mobilitate Urbană a calculat că noua acciză va aduce o creştere a tarifelor cu 10 % , ca efect cumulat a mai multor factori cu originea în aceeaşi majorare.

Pentru o familie cu trei membri dintr-o localitate periurbană care face naveta pe o distanţă de 30-40 de kilometri, creşterea generată de noua acciză ar putea să fie şi de 60 de lei. Adică, raportat la un salariu lunar de 1.000 de lei pierderea numai din cheltuielile noi cu deplasarea va fi de 6 procente. Dacă Guvernul ar prelua meticulozitatea transportatorilor şi ar încerca un exerciţiu şi pe alte sectoare ar avea probabil o cu totul altă dimensiune a ”nevinovatei accize,” asupra buzunarului populaţiei.

Reîntorcându-ne la apelul Asociaţiei pentru Mobilitate Metropolitană, trebuie remarcat că acţionând numai din butonul accizei asupra transportului public local, fără plasă de protecţie, Guvernul nu doar că forţează creşterea costurilor, dar acţionează inclusiv împotriva practicilor europene. Asta pentru că în mai toată Europa taxele pe carburant, de la acciză până la TVA ori nu se percep, ori sunt restituite operatorilor de transport public.

Este exemplul Cehiei, Danemarcei, Germaniei, Franţei sau Italiei. De ce fac asta? Pentru simplul motiv că europenii consideră transportul public local, un element de incluziune socială, un serviciu accesibil oricui, un factor elementar de civilizaţie. Guvernul Ponta trebuie să mediteze adânc la acest aspect în timp ce întinde hărţile noilor autostrăzi din Alexandria până în Craiova, ignorând nordul Transilvaniei.

Deputat PNL Stelian Dolha

9 comentarii

  • burlacule, ai dreptate! cred ca Ponta a plagiat planurile lui Iliescu si cred ca Ponta nu mai are mult de stat printre guvernanti, trebuie sa plece odata cu USL !Trebuia, dar a plagiat si USL cu USD!!

    • IMI PLACE ca in partide sunt „consilieri” care se ocupa de comentariile din ziar….. un fel de „campanie electorala online”…. mergeti de lucrati ceva ….mancatori de impozite!!!!

  • exista ceva mai rau in tara noastra?? PCS si maghiarii au pus mana pe putere !Haideti sa facem ceva domnilor liberali, insistati voi , cei de dreapta :):):):)

  • La ce sa ne mai asteptam din partea noului Guvern? Din vara ce se mai scumpeste? Poate pun o acciza si pe aerul pe care il respiram.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.