Actualitate

”Știți care este viitorul investiției de pe Dealul Cocoș dacă nu se face sania de vară?”

Primarul Bistriței, Ioan Turc, spune că nu se pot pune în balanță pârtia de schi și sania de vară pe care municipalitatea vrea să o realizeze pe Dealul Cocoș din Unirea.

”Nu putem pune în cântar pârtia de schi cu sania de vară, care este o facilitate de agrement ce poate funcționa în toate anotimpurile, indiferent de temperaturi. Pârtia de schi e la cea mai mică altitudine din România, în condițiile în care vedem care sunt efectele schimbărilor climatice, și a fost o investiție absolut nefericită. Cu sania de vară oferim bistrițenilor, conjudețenilor, oamenilor din regiune o modalitate de petrecere a timpului liber excepțională”, a afirmat primarul Bistriței.

El a menționat că investițiile făcute pe Dealul Cocoș nu au niciun viitor fără sania de vară. ”Pentru toți cei care se tem că această investiție nu va fi rentabilă, îi invit să meargă până la Toplița și să vadă care este gradul de încărcare al saniei de vară. Toplița are și pârtie de schi, dar nu pentru pârtie merg oamenii la Toplița în iunie și iulie, merg pentru sania de vară. Vom merge pe o finanțare de tip leasing, nu din bugetul local, vom etapiza plata pe o perioadă de câțiva ani, iar ea se va face din încasări. Va crește atractivitatea orașului, în zonă există loc mult pentru dezvoltare și pe componenta de HoReCa, de cazări, venim cu un PUZ pentru lotizare și dezvoltare imobiliară în zona Cocoș. Știți care este viitorul investiției din Cocoș dacă nu facem această investiție (n.r. – sania de vară)? Tăiatul și fierul vechi, ăsta este viitorul. Cu sania de vară astupăm gaura neagră numită pârtie de schi”.

În ședința de marți, Consiliul Local Bistrița a aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru o sanie de vară tip Alpine Coaster pe amplasamentul Pârtiei Cocoș din Unirea. Investiția este estimată la peste 29 de milioane de lei, pe care municipalitatea vrea să îi obțină dintr-un credit bancar și să acopere ratele din încasările obținute cu sania de vară.

12 comentarii

  • stiu care e viitorul vostru in schimb,fara apa si canal,asfalt si centura ocolitoare,am crezut ca numa cretu era asa,da se pare ca boala prostiei se ia de pe biroul din primarie.
    sau poate e doar o metoda de a fura mai repede si bine.

    62
    5
  • La fier vechi cu voi incopetenților !
    Aici trebuie să-i dau dreptate primarului : Dacă așa de incoșpetenți de nu sunteți în stare să vindeți acum când încă nu sa uzat fizic și moral instalația de telescaun atunci este mult mai sănătos să o tăiați și să o duceți la vier vechi decât să împovărați Bistițeni cu un alte credite inutile știind din toate calculele posibile și imposibile că aceste investiți nu vor scoate profit și nu se vor amortiza niciodată.

    98
    4
    • Nu la fier vechi cu ei ci la groapa de gunoi cu ei ! Au apărut hoții cu PUZ-ul Dealul Cocoșu care va distruge integral Pădurea Cocoșu și așa grav afectată de pârtie și ” sania de vară ” și au apărut hoții cu PUZ-urile care vor distruge intergal Pădurea Codrișor !

      123
      2
  • Toplita e o statiune unde lumea merge pentru recreere, aer curat si nu neaparat pentru sanie. Daca tot e acolo, profita si de aceasta facilitate dar nu e atractia principala. Deci nu cred ca Toplita e un bun exemplu pentru Bistrita.
    Sunt de acord ca trebuie facut ceva cu dealul acela dar nu cred ca sania de vara e solutia cea mai buna pentru moment. Chiar daca a devenit o moda, pare ca toate localitatile vor o astfel de sanie, asteptati si studiati pe un termen mai indelungat rentabilitatea acestei investitii.
    Eventual gasiti un paterner privat si faceti o asociere prin inchirierea dealului intr-o prima faza.
    Se pare ca dealul ala va mai termina cariera unui primar.

    60
    2
  • În primul rând nu trebuie dată înstalația la fier vechi, ci se poate vinde, mult peste prețul fierului vechi. În al doilea rând, telescaunulul este util, bikepark-ul este foarte bun, aventura park la fel, acolo se mai poate extinde. Mai sunt destui care nu merg nici pe bicicletă, nici în parcul de aventură, ci pur și simplu fac o plimbare cu telescaunul până sus, unde ar bea un suc dacă ar exista o mini-terasă măcar. Sania de vară va mai da o utilitate și un rost telescaunului. Investițiile inutile s-au dus în amenajarea pârtiei, în tunurile de zăpadă, în teleski. Telescaunul este foarte bun, iată, deja deservește mai multe scopuri (bikepark, aventurapark, plimbare).

    16
    53
  • Toate lucrarile ce se vor face in Bistrita, indiferent cine sta la Primarie patru ani, nu se vor termina, vor fj proaste si doar vor satisface un grup mic, din care fac parte multi….noi???doar impozite!!!
    CA SCLAVII!!!
    Solutie?
    Intr o tara unde nu intelegem limba…

    49
    2
  • D-le primar. Adu bani de acasa si fa-l pe banii proprii ai dumitale.Ca noi p….mea platim destule impozite ca voi sa huzuriti. Consilierii aloooo….. trezirea. Mai temperati acest visator.Sa nu zic altfel.

    48
    1
  • singuru pasionat e Cretu si Cocisiu. Ei au debitat gafa financiara. Sa se duca pe partie cu toti pesedistii la un loc!
    Cat despre primaru asta….. aveam sperante, dar nu a fost sa fie.

    19
    1
  • A mai ramas un an si vreo 2 luni din gloriosul mandat in care pana acum singurul lucru dus la capat e bideul personal si cresterea numarului de angajzti cu vreo 200.Anul viitor in iunie o sa isi ia bideul si o sa il instaleze cam pe la sfarsitul verii la registrul comertului .Pana atunci cea mai mare minune a prezentului mandat ,,neluzzu” s ar putea sa fie punere in functiune a mecedesului de asfaltat cu intarziere de peste 1 an.Va lasa in urma in oras bombardat cu strazi sparte si blocate de lucrari neterminate, plus restituirea cu penalizari a fondurilor europene 22 milioane euro+25 % penalizari .Singurul fapt pozitiv va fi ducerea primariei in insolventa si concedierea a 80 % dintre trantori.

    24
    1
    • Apa trece, prostii raman!!!
      Asa ni se contorizeaza inca 4 ani de impozite MOKA…ce poate sa mai faca in 1, 2 ani?????
      Sa se uite in cont si sa se minuneze cat e de destept!!!!

      18
  • Stiti oare cumva care e viitorul celor care au facut ,aprobat asemenea investii ? Tare mi ar placea sa fie un viitor dar cat mai apropiat undeva la Gherla,Aiud ,Jilava ….

    12
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.