Actualitate

Ștrandul Codrișor, închis joi până la prânz

Primăria Bistrița anunță că Ștrandul Municipal Codrișor va fi închis joi 20 iulie, între orele 09.00 și 13.00, deoarece acolo este programat un eveniment al Armatei.

”În data de 20 iulie 2023, în intervalul orar 09.00 – 13.00, Ștrandul Municipal Codrișor va fi închis publicului ca urmare a desfășurării unei etape a ”Campionatului militar de pentatlon” – etapa pe Divizia 4 Infanterie ”Gemina”. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, a transmis municipalitatea.

Ștrandul s-a deschis în 22 iunie. Intrarea pentru adulți este 11 lei, iar pentru copii, elevi, studenți și pensionari – 6 lei. Prețul pentru folosirea unui șezlong este 9 lei. Tot atât costă și utilizarea unei umbrele.

Duminică, de Zilele Bistriței, la Ștrandul Codrișor a avut loc ”Spuma Party” (foto).

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.