Actualitate

Opt străzi din Bistriţa vor fi sparte pentru înlocuirea conductelor de gaze naturale

Un număr de opt străzi din Bistriţa vor fi sparte pentru înlocuirea conductelor de distribuție a gazelor naturale și a branșamentelor de gaze naturale. Este vorba de str. Lucian Blaga, Mesteacănului, Florilor, Năsăudului, Sucevei, Cloșca, Prisăcii şi Aleea Fântânelor. Proiectul prevede înlocuirea rețelei existente de gaze naturale cu lungime totală de peste 4 km și a 59 branșamente de gaze naturale.

„Conducta nouă urmează a fi pozată paralel cu conducta existentă, la distanță de 1 m de cea veche și se vor monta numai subteran cu conducte din polietilenă, pe domeniul public (în zonele adiacente drumului și pe spațiu verde, fără tăiere de pomi/arbori). Săpăturile se vor executa manual, execuția lucrărilor se va face pe tronsoane, iar organizarea de șantier va consta în montarea unui container metalic tip pentru birou și vestiar și a unui wc ecologic”, se arată în proiect.

La terminarea lucrărilor se va dezafecta zona organizării de şantier, se vor îndepărta atât materialele rămase neutilizate cât şi deşeurile rezultate în timpul lucrărilor, iar suprafeţele de teren afectate de lucrările de execuţie vor fi aduse la starea iniţială.

1 comentariu

  • Am vazut lucrari mediocre dupa terminarea sapaturilor. Am impresia ca orasul asta nu e condus cum trebuie. Mergeti pe aleea trandafirilor sa vedeti ce lasat e asfaltul. Au aruncat cu lopata asfalt si au plecat. In urma lor a ramas o lucrare ca la prosti. Nimeni nu controleaza ce si cum se lucreaza. Multumim partidului.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.