Actualitate

Structura viitorului an școlar. Cinci module de cursuri și cinci vacanțe

Ministerul Educaţiei a pus în consultare publică structura anului şcolar 2025-2026, care va avea 36 de săptămâni de cursuri. Prima zi din viitorul an școlar va fi 8 septembrie 2025, iar 19 iunie 2026 ultima zi de cursuri.

Structura prevede 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor, prima zi de şcoală urmând a fi 8 septembrie.

Potrivit ordinului, sunt stabilite excepţii:

a) pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 5 iunie 2026;

b) pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 12 iunie 2026;

c) pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 26 iunie 2026;

d) pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare.

a) Intervale de cursuri:

– de luni, 8 septembrie 2025 până vineri, 24 octombrie 2025;

– de luni, 3 noiembrie 2025 până vineri, 19 decembrie 2025;

– de joi, 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, la decizia ISJ, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educaţiei, cu părinţii/reprezentanţii legali ai acestora şi cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităţilor de învăţământ;

– de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia ISJ, până vineri, 3 aprilie 2026;

– de miercuri, 15 aprilie 2026 până vineri, 19 iunie 2026;

b) Intervale de vacanţă:

– de sâmbătă, 25 octombrie 2025 până duminică, 2 noiembrie 2025;

– de sâmbătă, 20 decembrie 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026;

– o săptămână, la decizia ISJ, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026;

– de sâmbătă, 4 aprilie 2026 până marţi, 14 aprilie 2026;

– de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.

Desfăşurarea Programului naţional ”Şcoala altfel” şi a Programului ”Săptămâna Verde” în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, la decizia unităţilor de învăţământ.

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.