Dintre cei peste 5800 de bistrițeni care au pensii mai mici de 1200 de lei lunar, mai puțin de 20% primesc ajutoare pentru încălzire în această iarnă, deși, din cauza veniturilor mici, cu toții fac parte din categoria consumatorului vulnerabil. Aceasta pentru că oamenii fie au terenuri mai mari de 1000 de mp, fie depozite bancare.
”Legat de consumatorii vulnerabili, anul acesta au fost ridicate 2500 de formulare de către tot atâtea persoane. Dintre acestea, 1067 au întrunit condițiile prevăzute de lege pentru a depune formularul pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței. Avem 980 de cereri pentru ajutor pentru încălzirea locuinței cu gaz, 85 pentru încălzirea locuinței cu lemne și 18 dosare pentru încălzirea locuinței cu energie electrică. Ceea ce a determinat scăderea numărului de cereri depuse a fost legat de existența unor depozite bancare sau a unor terenuri de peste 1000 de metri pătrați.
Unii dintre cei care aveau bani în bănci și/sau terenuri au renunțat să depună, deși întruneau condițiile legale în ce privește veniturile, iar altora le-au fost respinse cererile.
În prezent, la Bistrița sunt 5800 de persoane care au pensia până la 1200 de lei, ceea ce îi încadrează în categoria consumatorului vulnerabil, dar mai intervin condițiile de venituri, depozite bancare, terenuri care determină, iată, scăderea drastică a numărului celor care pot primi ajutoare pentru încălzire”, a spus Radu Dreptate, directorul Direcției de Servicii Sociale a Primăriei Bistrița.
Potrivit acestuia, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzire pot fi depuse până în luna martie 2022, iar cele pentru suplimentul de energie electrică pe tot parcursul anului, în fiecare lună, până în data de 20 pentru luna în curs și după data de 20 pentru luna următoare.
Adaugă comentariu