La referendumul pentru definirea familiei, judeţul Bistriţa-Năsăud a avut o prezenţă la vot peste media naţională, procent asigurat de 51 de unităţi administrativ-teritoriale. În alte 11, procentele au fost sub cele naţionale, printre acestea numărându-se şi municipiul Bistriţa cu o participare la vot de 20,08%.
În celelalte oraşe ale judeţului, oamenii s-au mobilizat mai bine. La Sângeorz-Băi au votat 30,28%, la Beclean – 29,63%, iar la Năsăud – 25,69%.
Referendumul ar fi trecut, fără probleme, în 31 de unităţi administrativ-teritoriale unde la referendum au participat mai mult de o treime dintre alegătorii cu drept de vot.
Iată situaţia pe fiecare UAT în parte:
„S-a spus că referendumul a fost boicotat, cauza principală e că cei mai mulți nu s-au lăsat prostiți, oamenii au înțeles că dacă nu se duc la vot nu se întâmplă nimic. Pur și simplu oamenii au gândit!”
Nu o sa se intample nimic??? Ati vazut comunicatul MozaiQ? Cititi-l pe DCnews.ro
„În acest referendum a fost vorba despre prostie și omenie. Românii au demnonstrat că nu sunt proști și sunt omenoși.”
„Domnul Dragnea a transformat acest referendum într-un manifest anti Uniunea Europeană.”
„Există o veste bună: nu îmi mai e rușine cum mi-a fost după prestația doamnei Dăncilă la Bruxelles. Mi-a fost rușine! Prin acest vot putem să ridicăm și noi capul, nu suntem domnule niște troglodiți! Noi românii suntem niște pro-europeni, lăsați-l pe Dragnea.”
Sa fi homosexual nu-i o mandrie ,e o boala.Parintii,mosi si stramosi nostri nu au trebuit sa ridce capul pentru ca erau tot timpul cu capul sus.Daca tu crezi ca aproape 4 000 000 milioane de romani care s-au prezentat la vot (indiferent cum au votat) sunt niste prosti ,atunci si eu cred ca CTP inseamna Cap Totdeauna Prost.Din prezentarea de mai sus (pentru care,dar si pentru obiectivitatea cu care ati prezentat tot acest eveniment,MULTUMIM TIMPONLINE) reiese clar ca acolo unde primarii s-au implicat si nu au mimat si rezultatele sunt pe masura.Credeti ca intamplator din primele 5 localitati cu participare masiva de peste 50% 3 primari sunt penticostal (Sant,Spermezeu si Caianu Mic) Cand esti conducator drept si respectat atunci ostirea te urmeaza,cand o dai curveste lumea te simte chiar daca esti popa sau mai ales politruc.
PAREREA MEA!
Pe moșii și strămoșii noștri, Nea Ion are multe idei: – Amice, fii mereu idiot. Ideea mea!
daca e boala da-le drepturi/pensie ca la autisti!
Nene Ion, cand iti dai girul printr-un referendum, care contine doar o intrebare neclara si care poate ascunde scopuri nedeclarate inseamna ca esti cel putin credul.
M,mai ca ai dreptate atat cu intrebarea cat si cu data cand a fost programat acest referendum.Daca in 2015 s-au adunat semnaturi ,nu vi dupa 3 ani cand iti convine tie sa faci referendum,il faci atunci cand e cald.Clar a fost dezinteres din partea tuturor partidelor,vezi doamne sa nu suparam pe doamna Europa.Vom vedea anul viitor la europarlamentare cat va fi prezenta.Poate atunci se va da din nou zahar ,ulei si galeti.Dar indiferent de modul cum a fost formulata intrebarea,cine nu s-a lasat manipulat a fost la vot si a votat cum a crezut.
PAREREA MEA!
Sau bine informat si nu informat (manipulat) de altii. Daca ati fi citit dvs legislatia si tot ce trebuia, nu va prostea nimeni.
Hahha, CTP. Cyborgului i-au schimbat softul pentru ca acum 17 ani avea pareri exact opuse.
Peste cativa ani daca I se instaleaza softul in versiune v3.0 incepe iara sa manance homosexuali pe paine.
&&
I-auzi ce scria CTP in articolul “Politica si sex” , il gasesti pe homosexualitate.ro unde gay-ii l-au pus la gazeta de perete pentru atitudine anti-progresista.
Hahaha, ia cititi aici CTP, fragment de cod v1.0, obsolete, 2001:
&&
“Nu numai ca pederaştii şi lesbienele trebuie lăsaţi în legea lor, să se pipăie şi să se lingă în văzul lumii, dar trebuie să fim democraţi şi toleranţi până la capăt, nu pe porţiuni. Mai sunt şi alte minorităţi sexuale care suferă din pricină că nu sunt înţelese de societate. Necrofilii, de exemplu, cei care fac amor cu cadavre, ei cum să-şi trăiască pasiunea vieţii când nu au acces neîngrădit în cimitire? Ca să nu mai vorbim de morgă, unde se iroseşte atâta prospătura. Apoi zoofilii, dedicaţi animalelor, care-şi au şi ei câte o Claudia Schiffer cu uger de nota 10 sau un măgăruş pe post de Antonio Banderas. S-a gândit cineva că, odată cu dezastrul din zootehnia românească, zoofililor li se reduc posibilităţile de a avea o relaţie? Ce, ei nu sunt oameni?”
&&
“Democraţia se dovedeşte la fel de fertilă precum comunismul în a naşte false probleme, desfăşurate cu mare gălăgie în faţa cetăţenilor nedumeriţi. Aşa cum pe vremea lui nea Nicu aflam că necazul nostru cel mai arzător este bomba cu neutroni, acum ni se spune ca viitorul patriei depinde de cum ne punem cu homosexualii.”
&&
Apoi, feluriţi „intelighenţi”, finanţaţi gros din afară, s-au găsit să înjure Biserica Ortodoxă Română şi să ceară scoaterea dosarelor de Securitate ale sfinţilor părinţi pentru că nu-i primesc la sân pe homosexuali. Apelul Bisericii este de bun simţ în esenţă: morala creştină, legea firească, tradiţia, instituţia familiei.
&&
“Vulgaritatea, obscenitatea mă deranjează indiferent daca sunt homo sau hetero. Totuşi, nu cred ca se pot pune pe acelaşi plan sexualitatea normala şi vreo forma aberantă a ei, fie şi pentru simplul motiv ca umanitatea există ca rezultat al împerecherii heterosexuale – o omenire homosexuală ar dispărea stearpă în câteva zeci de ani, intr-o decrepitudine de sfârşit de lume. Or, în miezul presiunilor care se fac acum pentru ca homosexualitatea să capete o existenţă statutară în România se află nu sexul, ci politica. Întrucât, cum am arătat, deviantul sexual nu are nici o durere de cap ca individ, ceea ce se vrea, de fapt, este obţinerea de drepturi colective de către minoritatea homosexuală, recunoscuta ca atare – de această chestiune ne-am izbit de nenumărate ori în plan etnic.
&&
Vor baruri, cluburi, teatre, zone întregi care să le aparţină, vor festivaluri şi congrese. Odată ce se grupează în organizaţii legalizate, homosexualii se pot promova unii pe ceilalţi în diverse structuri, pot să devină din discriminaţi închipuiţi nişte factori agresivi de dislocare pe tăcute a heterosexualilor, cum în Vest deja se întâmplă – enclavele se pot construi şi altfel decât geografic sau etnic. În concluzie, le-aş spune domnilor şi doamnelor homosexuali să-şi vadă de treabă cu discreţie, iar parlamentarilor să lase art. 200 la locul lui, fără declaraţii de virilism carpatin. În România avem totuşi nişte probleme cu viaţa, cu moartea, cu boala, cu sărăcia, problema homosexualităţii e rezolvată. Nu e necesar ca olandezii să ceară „O Românie mai homosexuală” – oricum, de atâta vreme, politicienii noştri dragi regulează acest popor fără nici o discriminare.”
Asta-i bună: Nu e necesar ca olandezii să ceară „O Românie mai homosexuală” – oricum, de atâta vreme, politicienii noştri dragi regulează acest popor fără nici o discriminare. Dacă-i a CTP-ului zic, bravo lui!
Lui CTP, care e un cyborg destul de evoluat, i s-a schimbat codul in 17 ani.Nu codul genetic, codul de programare mentala.
Asa cum CTP nu-si imagina in 2001 cand scria articolul de mai sus cat de multe se vor schimba, asa multi dintre cei de acum nu-si imagineaza ce mult se va fi schimbat totul peste numai cativa ani.
Ihttps://www.dcnews.ro/parteneriat-civil-pentru-cuplurile-homosexuale-weber-acum-e-momentul-sa-l-adoptam-repede_617012.html
Uups, link-ul corect:
https://www.dcnews.ro/parteneriat-civil-pentru-cuplurile-homosexuale-weber-acum-e-momentul-sa-l-adoptam-repede_617012.html
Simplu, deoarece Bogdan Chireac este goarna lui Liviu Dragnea și a agresivei propagande PSD de la Antena 3 ori Romania TV. Nu contează, că eu # rezist.
Treaba ta, rezista.Da cica daca rezisti te doare mai tare.Mai bine fa-ti niste rezerve de vaselina.
La legea parteneriatului civil s-au angajat toate partidele la Bruxelles.
PSD nu va face nici o problema la votare si la fel celelalte partide.
Prin europarlamentarii sai PSD a votat intotdeauna, fara exceptie, alaturi de grupul partidelor socialiste, in favoarea LGBT.
Nici un partid nu si-a pornit motoarele de campanie in favoarea referendumului.
Au fost initiative singulare de promovare a referendumului ale unor membri din partide.Unii au fost sabotati chiar din propriile partide.
Pe ansamblu, referendumului a fost sabotat de toate partidele.
Mai bine i-ai spune lui Liviu Dragnea să-și facă niște rezerve de vaselină. Merită. La Bistrița se vorbește că pe 5 noiembrie îi dublează pedeapsa.