Actualitate Recomandări

Suciu: Decizia CCR e firească. Acești oameni merită o pensie decentă. Ivan: Legea e lege și trebuie aplicată. Deneș: Este o obligație morală

Deputatul PSD Daniel Suciu spune că Guvernul trebuie să pună în practică decizia Curții Constituționale și să mărească pensiile cu 40%.

”Putem discuta la nesfârșit despre priorități și viitor. Dar cred că acești oameni merită o pensie decentă pentru restul vieții, ei și-au făcut datoria față de noi și societate. Ar trebui să o facă și Guvernul, pentru că acesta este rolul guvernanților. Noi mai avem până la pensie, ei nu știm cât mai au printre noi. Printre miliarde și miliarde împrumutate și nu știm unde sunt banii, trebuie să se găsească bani și pentru ei. Decizia CCR e firească și trebuie pusă în practică și gata. Orice altă discuție nu-și mai are locul, pentru că discutăm de milioane de români!”, a reacționat în social media secretarul Camerei Deputaților.

La rândul său, deputatul PSD Bogdan Ivan a menționat: ”Indiferent cât de mult actualii guvernanți – Iohannis, PNL și USR – vor sărăcirea românilor cu venituri mici, legea e lege și trebuie aplicată! Urmează un “război” în Parlament, pe care îl vom duce cu toate armele, pentru a-i sprijini pe oamenii care au cele mai mici venituri și nevoie de acești bani”.

Senatorul PSD Ioan Deneș a postat: ”Suntem alături de părinții și bunicii noștri. Majorarea punctului de pensie cu 40% este posibilă doar dacă nu va fi stopată fie printr-o lege votată de Parlament (PSD nu va vota niciodată o astfel de lege în Parlament), sau de către Guvernul Cîțu! Decizia CCR arată că PSD luptă pentru a apăra interesele românilor, deși nu e la guvernare! La fel ne vom lupta și pentru alocații și, în general, pentru bunăstarea românilor. Cerem preşedintelui Iohannis și Guvernului Cîțu să respecte decizia CCR şi să pună în aplicare legea care prevede majorarea punctului de pensie cu 40%. Este o obligație morală de a nu-i neglija pe cei 5 milioane de pensionari care au muncit o viață întreagă pentru un trai de o minimă decență. Simultan cu acest aspect, vom prezenta săptămâna aceasta o proiecţie de buget pentru 2021 în care vom arăta românilor că avem soluțiile necesare și că există bani în bugetul României, astfel încât să nu fie înghețate nici pensiile și nici salariile. Ignoranța și aroganța de care dau dovadă actuala putere, confirmă încă o dată nocivitatea guvernării PNL-iste, iar USR-PLUS e partenerul oportun de guvernare pentru împrumuturi cu dobânzi uriașe, scumpirea produselor și serviciilor, dispreț și bătaie de joc la adresa tuturor românilor. Noi am demonstrat încaă o dată că ,,se poate!’’, acum este datoria lor să aplice legea!”.

CCR a respins sesizarea Guvernului privind rectificarea bugetară adoptată de Parlament cu un amendament al PSD care prevede creşterea pensiilor cu 40%. Premierul Florin Cîţu a declarat, întrebat dacă bugetul poate suporta majorarea punctului de pensie cu 40%, că ”România nu şi-a permis anul trecut, nu îşi permite nici în 2021 acest lucru”. Şeful Executivului a adăugat că preşedintele Klaus Iohannis poate fie să promulge legea, fie să o trimită în Parlament pentru reexaminare.

Foto: Facebook Daniel Suciu

15 comentarii

  • Decizia CCR e firească și trebuie pusă în practică și gata. Orice altă discuție nu-și mai are locul, pentru că discutăm de milioane de români

  • PNL-ul in frunte cu Citu se tot miorlaie ca nu au bani, dupa ce ne-a bagat in datorii pana peste cap. Au incercat macar dreptacii sa gaseasca solutii? Nuuu ca sunt prea ocupati sa traga la sorti functiile pe care sa le ocupe. Exact la fel au facut cu alocatiile, s-au laudat peste tot ca o sa le creasca, si acum le dau copiilor cu taraita. Macar Ivan si Suciu se lupta pentru bunastarea romanilor. PNL-ul ar trebui sa plece acasa de urgenta.

  • Chiar în dimineata asta am văzut la tv pensie de peste 70.000(șaptezeci de mi)iar conform contribuției ar trebui să ia undeva în jur de 5.000 doamne în ce țară trăim?d-nle Zăgrean ce ne puteți spune?’respectabilul’ e un fost magistrat,ce performanțe o fi avut respectivul și cu ce tupeu poți încasa o asemenea sumă.

  • 73.890 lei pensie cadou de la PSD e bine? Plus 40 % face 103.446 lei. Nici lui Trump nu i-ar strica pensia asta să-și mai plătească datoriile. Nu vă e rușine oameni de nimic ce sunteți. Ați dat legea la intrarea in campanie electorală în 22 septembrie 2020 când nu mai aveati guvernarea nu cand erai mătăluță ministru la Dezvoltare și aspirant la Justiție, că atunci nu vă permiteați. Și ca niște populiști de nimic ce sunteți nu ați dat o lege pentru cei cu pensie mică că era greu ați dat-o simplu: marire cu 40% pentru toți! 4000 de lei pentru ală cu pensie de 10.000 și 400 pentru ăla cu 1000 că așa e social-democrat. Și bogații au nevoi! Mizerabil!!!

  • Acest guvern de incompetenti in loc sa gaseasca solutii pentru bunastarea oamenilor, nu mai stiu ce sa faca ca sa ocupe functii importante la stat. Tatal meu este pensionar si merita la batranete o pensie decenta pentru ca a lucrat in conditii grele de munca. Nu este vorba doar despre el…ci de milioane de romani care se afla in aceeasi situatie. Felicitari parlamentarilor care se implica pentru solutionarea acestui lucru.

  • Stimabile domn Mircea, CCR nu a spus că majorarea cu 40% nu e constitutionala. Dimpotrivă! CCR a spus că e o chestiune de oportunitate politică. Deci majorarea cu 40% este constituțională. Obiecțiile CCR au fost doar în privința tehnicii legislative și au vizat doar modul în care a fost redactat textul de lege.

  • Acum Guvernul Cîțu se plânge că nu are bani după ce anul trecut, s-a împrumutat peste 30 de miliarde euro. Oamenii au nevoie de siguranță, nu au nevoie de minciuni și vrăjeli. Bunicii noștri trăiesc de pe o zi pe alta cu pensia de mizerie de care beneficiază în acest moment. Respectați decizia CCR!!!!!

  • Mircea, vezi ca inclusiv presedintele Iohannis s-a folosit de legea de majorare a pensiilor in 2019. A promulgat-o fara nicio retinere.
    PNL este un partid la fel de oportunist, orientat spre interesele personale, nu ale romanilor, ca si adversarii cu care se lupta.
    Sa sustii insa ca esti alfel decat faci, se numeste IPOCRIZIE. si la acest capitol, PNL este campion desavarsit!

  • Auzi mă, ți-aș spune într-un anume fel, dar nu-mi permite educația avută! V-ați aflat în toată perioada scursă de la Revoluție vreo 17 ani la cârma acestei țări, de ce nu ați instituit pensii decente pentru vârsnicii acestei țări? De ce nu ați pus contributivitatea în prim-plan la stabilirea cuantumului pensiilor? De ce nu ați dezvoltat această țară pentru a putea asigura pensii decente pentru cei cărora astăzi, fără o fărâmă de jenă, le plângi de milă? Oare cine a instituit, cap de gumă, celebrele pensii speciale, chiar și pentru parlamentari, deși foarte mulți dintre aceștia dorm în Parlament timp de 4 ani sau chiar mai multe mandate, așa cum aveți voi în ciuma roșie, nu cumva voi, cei din ciuma roșie și PNL ați instituit toate aceste privilegii? Să știi că nu le-a votat tata și nici eu… Cine a instituit pensiile speciale pentru aleșii locali, care, slavă Domnului, încă nu au intrat în vigoare? Oare nu veorica prostilă, evident, la presiunea voastră, din câte îmi aduc eu aminte, nu sunt deloc amnezic, chiar tu, om fără caracter, erai la Ministerul Dezvoltării, sacul hoților, iar apoi ele au fost amânate de PNL, iar acuma, sper din suflet să fie anulate în Parlament. Cine este promotorul tuturor mizeriilor din această țară în cei 30 de ani scurși de la Revoluție? Cine a instituit nenumărate caste privilegiate și tot felul de privilegii care mai de care mai obscene? nu cumva ciuma roșie, acel hoit corupt, manipulator și spălător de creiere înguste? Tare cred că da. Și atunci, mă întreb siderat, chiar nu vă este rușine? Nu vă încearcă măcar o fărâmă de jenă? Cu siguranță nu, n-aveți onoare, verticalitate, frică de Dumnezeu, valori morale, decență umană și un dram de empatie. Pentru a pricepe, deși nu bag mâna în foc că ești în stare, uită-te cum arată comunitățile păstorite din tată-n fiu de călăii ciumiști, toate sau în marea lor majoritate arată precum cele din Evul Mediu, sunt lipsite de orice perspectivă, iar tu vii aici să plângi pe umărul muritorilor de rând, nu îți este rușine, este? De ce? Pentru că nu posezi această virtute. Auzi mă, dacă sunteți atât de darnici de ce nu ați mărit pensiile vârsnicilor cu 100% când v-ați găsit la butoanele acestei țări, doar atunci duduia economia, nu-i așa? Doar cu minciuna ați umblat și pe aceasta o folosiți, ăsta vă este năravul și nu vi-l veți schimba niciodată, asta vă este factura morală, caracterială și structura umană. Din păcate nu vom scăpa de voi în următoarele decenii, de ce? Simplu, încă acest popor, într-o mare proporție, este lipsit de educație, raționament, standarde morale și principii solide de viață, acționează precum o râmă fără cap, se lasă ușor prostit, umilit și călcat pe gât. Deci, mai ușor cu impostura, minciuna, gargara și demagogia, bage arpagic!

  • Daniel Suciu si Bogdan Ivan … n-au inteles nimic din decizia Curtii Constitutionale care nu prevede in nici un fel că Guvernul trebuie să mărească pensiile cu 40%. Dimpotrivă decizia luată de Curtea Constituțională este că deocamdată, pensiile rămân majorate cu 14%. Curtea Constituțională a anunţat oficial că a admis sesizarea de neconstituționalitate a guvernului privind creșterea cu 40% a pensiilor dorită de PSD și cere Parlamentului să stabilească cu cât cresc pensiile. In acest sens, fostul preşedinte al CCR, Augustin Zegrean a făcut următoarele precizări: „A fost o lege iniţială din 2018, care prevedea ca, din 1 septembrie 2020 , punctul de pensie să crească cu 40%. În august 2020, Guvernul a dat o OUG pentru rectificarea bugetară. printre altele, spune că punctul de pensie se măreşte cu 14%, nu cu 40 %. Parlamentul a dat o lege de aprobare a ordonanţei, cu excepţia articolului privind majorarea pensiilor cu 14%. Parlamentul a respins acel articol, cu speranţa că rămâne valabilă o creştere de 40% . Numai că nu au scris aşa. CCR a venit să dreagă lucrurile şi a spus că legea este neconstituţională, pentru că crează o stare de nesiguranţă. Nu se mai ştie , de fapt, cât este majorarea. Aşa că legea se va întoarce la Parlament, pentru ca Parlamentul să o pună de acord cu decizia CCR. Până atunci, rămâne în vigoare OUG privind majorarea pensiilor cu 14 %. Parlamentul nu are un termen pentru a pune în acord legea cu decizia CCR”.

  • pe asta l-a batut si un penal la sangeorz-bai si lui ii mai trebuie politica…
    momentul lui de glorie a fost cand ii ducea geanta lui Dragnea.

  • Pentru Dan Coman ,cred ca esti tanar si asta e foarte bine,dar te informez ca pentru tine o sa vina vremuri grele,daca ai auzit liberali vin cu o propunere buna [cum zici tu ],sa nu mai plateasca patroni nimic la casa de pensii ,iar cand vei iesi la pensie sa primesti 8 milione de la stat din mila,cu conditia ca guvernul de atunci sa aiba bani sa dea ,precis dnle Dan lucrezi la patron ,deci bartanete ‘linistita’

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Angela Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS