Elevii se întorc la şcoală luni 12 septembrie, pentru 35 de săptămâni de cursuri. Noul an şcolar va avea o vacanţă de primăvară mai mare şi se va încheia cu o săptămână mai devreme, în 16 iunie.
Anul şcolar 2016-2017 se structurează în două semestre: semestrul I, între 12 septembrie 2016 – 3 februarie 2017 şi semestrul al II-lea, între 13 februarie 2017 şi 16 iunie 2017. Astfel, semestrul I va avea 19 săptămâni, iar semestrul al doilea, 16 săptămâni. În total, elevii vor învăţa 169 de zile.
Ca noutate, cursurile pentru clasa a VIII-a şi a XII-a se vor încheia mai devreme. Astfel, elevii clasei a VIII-a vor termina cursurile în 9 iunie, iar cei de clasa a XII-a în 26 mai 2017.
În Bistrița-Năsăud, 91 de poliţişti vor acţiona în sistem integrat, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar. Cei 74 de poliţişti de ordine publică, 11 poliţişti de la rutieră şi 6 poliţişti de la alte structuri, vor fi prezenţi, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru ca noul an şcolar să înceapă în linişte şi siguranţă. Efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean vor fi în teren pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi fluidizarea traficului rutier, în special în zona unităţilor de învăţământ. Pentru poliţia bistriţeană siguranţa în şcoli constituie o prioritate. Astfel, începând de mâine, fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei. De asemenea, la fiecare şcoală vor fi afişate datele de contact ale poliţistului de proximitate, pentru o mai bună comunicare. Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor
Vacanţele elevilor sunt programate astfel: vacanţa de iarnă: 24 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017; vacanţă intersemestrială: 4 -12 februarie 2017; vacanţa de primăvară: 19 – 30 aprilie 2017; vacanţa de vară: 17 iunie – 10 septembrie 2017.
De asemenea, în săptămâna 29 octombrie – 6 noiembrie 2016, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.
O altă noutate a acestui an şcolar este posibilitatea dată unităţilor de învăţământ preuniversitar de a flexibiliza perioada programului naţional “Şcoala Altfel”, până acum existând o perioadă fixă, în luna aprilie. Şcolile vor putea opta pentru unul dintre următoarele intervale: 21 noiembrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul preşcolar şi primar), respectiv 17 octombrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal). Perioada programului „Şcoala altfel” nu trebuie să coincidă cu perioada în care se susţin tezele semestriale. Acestea vor avea loc la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului.
Intervalul aferent programului „Şcoala altfel” nu va coincide cu perioada în care se susţin tezele semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului. Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, de regulă, în perioada vacanţei de primăvară.
În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri. Unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare judeţene vor marca prin manifestări specifice, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei şcoli, zilele de 5 octombrie (Ziua internaţională a educaţiei), 5 iunie (Ziua învăţătorului) şi 1 iunie (Ziua copilului).
Anul şcolar care începe luni va aduce şi două noutăţi la examenele naţionale. Astfel, din acest an şcolar ponderea mediilor din clasele V-VIII, la admiterea la liceu va fi de 20 la sută, faţă de 25 la sută până acum, iar admiterea va fi făcută într-o singură etapă computerizată, urmată de o etapă în care vor fi analizate cazurile speciale. Admiterea în liceu se va finaliza, astfel, mult mai repede, în 28 iulie. O altă noutate la examenele naţionale este că va fi eliminată prevederea conform căreia nota finală după contestaţii la bacalaureat şi la evaluarea naţională se modifică numai în cazul în care între nota iniţială şi cea de la contestaţie există o diferenţă mai mare de 0,5 puncte.
Tot din acest an şcolar, elevii claselor a XI-a şi a XII-a vor avea manuale gratuite.
Din acest an școlar intră în vigoare și Statutul elevului. Dacă până acum, în majoriatea regulamentelor şcolare era interzisă utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor, statutul prevede că „elevii vor avea dreptul să utilizeze telefoanele mobile în timpul orelor, doar dacă o fac în scop educativ şi numai cu acordul cadrului didactic”. Sancţiunile pentru elevii care absentează, produc distrugeri în interiorul unităţilor de învăţământ, jignesc alţi colegi sau introduc în incinta şcolilor şi liceelor arme, stupefiante sau materiale pornografice pornesc de la mustrare şi scăderea notei la purtare şi pot ajunge până la exmatriculare temporară sau definitivă. La fiecare 10 absenţe nemotivate, nota la purtare va fi scăzută cu un punct, iar la 40 de absenţe nejustificate, elevul va primi un preaviz de exmatriculare, urmând ca unitatea de învăţământ să aplice şi măsura exmatriculării în cazul în care elevul continuă să absenteze. În cazul liceenilor, la acumularea a cel puţin 40 de absenţe nemotivate, unitatea de învăţământ poate decide exmatricularea definitivă, iar elevii nu se vor mai putea reînmatricula decât în anul şcolar următor, la un alt liceu. Prin acest document se doreşte întărirea rolului elevului în desfăşurarea actului educaţional, anunță Ministerul Educaţiei. Click pentru Statutul elevului.
Adaugă comentariu