Politică

Supăraţi, supăraţi sunt, Doamne, supăraţi …

Şefii de instituţii publice numiţi în funcţii sau susţinuţi de PNL au afişat figuri posomorâte la şedinţa Colegiului prefectural de miercuri în prima zi în care PNL nu mai este la guvernare. E evident că toţi sunt conştienţi că au deasupra capului sabia lui Damocles. Va cădea aceasta în curând sau le va da un scurt răgaz? E întrebarea care, cu siguranţă, le dă zilele acestea mari bătăi de cap.

De departe, cel mai abătut a fost şeful Fiscului, Crin Pântea, al cărui scaun se clatină cel mai tare. Dacă nu va fi schimbat din funcţie de viitorul ministru al Finanţelor, el va trebui să se dea la o parte în situaţia în care prefectul Ioan Ţintean va decide să se întoarcă la vechiul său loc de muncă. Pe durata şedinţei Colegiului prefectural de miercuri, Crin Pântea a butonat aproape tot timpul telefonul. A citit ştirile şi a verificat dacă nu cumva a fost demis prin SMS, cum se poartă în zilele noastre.

Nici Otilia Râpan, şefa AJOFM Bistriţa-Năsăud, nu părea foarte veselă. De puţine ori şi-a ridicat ochii din foile pe care le avea în faţă. Ani Bob, aflată în fruntea Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială, pare să privească îngrijorată peste umăr. Nu se ştie niciodată cine îi suflă în ceafă. Avea în privire un soi de îngrijorare în ciuda tuturor asigurărilor primite că îi este păzit spatele de negociatorii din partid.

Ioan Bogolin, şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud, care nu are carnet de partid, dar e susţinut de PNL încă de pe vremea Guvernului Tăriceanu, are, de asemenea, o mină îngrijorată, la fel ca şi Alexandru Uiuiu, şeful Direcţiei de Culturură, susţinut de liberali.

Maxim Pop de la Garda de Mediu şi Marius Armean de la ARR nici măcar nu au participat la şedinţa de miercuri, probabil ocupaţi să-şi ţină ocupate fotoliile de şefi. Până la urmă, paza bună trece primejdia rea, nu-i aşa?

sefi suparati 2 sefi suparati 3 sefi suparati 4 sefi suparati 5 sefi suparati 6 sefi suparati 7 sefi suparati 9 sefi supartati 8

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.