Actualitate

Din 1 octombrie, plătim mai mult pentru carburanţi, energie electrică şi gaze naturale

Trebuie să scoatem din buzunar, începând cu 1 octombrie, mai mulţi bani pentru carburanţi, gaze naturale şi energie electrică, în timp ce ratele la bancă pentru cei cu credite în lei vor fi mai mari din cauza creşterii indicelui Robor.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunţat, de la 1 octombrie, o creştere a preţului energiei electrice pentru consumatorii casnici cu 0,03 lei/kWh. Totodată, gazele destinate consumatorilor casnici se vor scumpi cu peste 5% de la 1 octombrie.

Totodată, a intrat în vigoare a doua majorare a accizei la combustibili, de 16 bani pe litru. Supraacciza la carburanţi a fost introdusă în două etape, respectiv de la 15 septembrie şi 1 octombrie, generând genera o majorare de câte 0,16 lei/litru pentru toate tipurile de carburanţi.

Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a atins nivelul de 1,58%, cel mai mare din ianuarie 2015 până în prezent.

Totodată, tot de la 1 octombrie, plata defalcată a TVA a devenit opţională pentru firme. Aceasta ar putea fi obligatorie de anul viitor doar pentru companiile de stat şi firmele aflate în relaţii contractuale cu statul, pentru celelalte firme sistemul fiind opţional din 2018 şi obligatoriu doar din 2019, dar decizia urmează să fie luată în Parlament.

Unii economişti au avertizat că scumpirea carburanţilor şi a energiei va determina o creştere semnificativă a preţurilor în cazul tuturor produselor.

1 comentariu

  • Asta cu unii economiști care prevăd scumpiri în lanț e tare. Nu trebuie să fii economist să îți dai seama de asta. Eu sunt hoperator de salubritate la hurbana și instantaneu mi-am dat seama că scumpirea carburanților va genera costuri suplimentare în toate sectoarele economiei, costuri care se vor reflecta în prețul produselor și al serviciilor. Exact asta se discuta și în piață, florăresele mele se contraziceau cu lele Floare care vinde pătrunjel. Cu un partid de guvernământ profund corupt și cu o opoziție în derivă, cu o politică orientată împotriva sectorului privat, nu avem nicio perspectivă. Țara asta va colapsa.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.