Politică

Sute de milioane de euro pentru consultanţă direcţionate de ANRP spre Bistriţa?

Liderul PSD Victor Ponta a declarat că ANRP ar fi plătit pentru consultanţă suma de 800 de milioane de euro unor firme din Bistriţa şi din Cluj, iar USL va cere, la Senat, în condiţiile în care speră să deţină majoritatea, înfiinţarea unei comisii de anchetă asupra activităţii agenţiei.

„Sunt trei senatori din arcul guvernamental care sunt la fel de îngroziţi ca şi noi de nivelul fraudelor comise la Autoritatea Naţională pentru Retrocedarea Proprietăţilor (ANRP). Se pare că 800 de milioane de euro au fost plătiţi de către ANRP pentru consultanţă unor firme din Bistriţa şi Cluj. Acolo se face consultanţă adevărată şi o să fiţi foarte uimiţi de faptul că zootehniştii sunt foarte buni la consultanţă, ca şi la modificarea Constiuţiei. Am tot respectul pentru zootehnişti, dar nu vreau să-mi facă Constituţia şi nici să-mi dea consultanţă pentru restituirea proprietăţilor”, a spus Ponta.

La rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat că, în condiţiile în care opoziţia speră să deţină majoritatea la Senat, va cere înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară asupra activităţii ANRP, începând cu data de 1 ianuarie 2009.

Guvernul vrea să limiteze la 15% din valoarea reală a bunului în cazul despăgubirilor care vor fi plătite de stat foştilor proprietari pentru proprietăţile naţionalizate şi să elimine posibiliatate restituirii în natură.

De asemenea, plata se va face eşalonat pe o perioadă între 10-12 ani, termenul de depunere a dosarului fiind unul de decădere şi stabilit la maximum 90 zile.

Mediafax

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.