Pe Stadionul Ceahlăul din Piatra Neamţ a avut loc etapa naţională a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.
Aceste concursuri se organizează anual, fiecare lot fiind format din 10 concurenţi, un antrenor şi un şef de lot. Echipele participante s-au întrecut în trei probe: pista cu obstacole pe 100 m, ştafeta 4 x 100 m şi dispozitivul de intervenţie.
La finalul competiţiei, clasamentul arăta astfel: SVSU Bihor – locul I, SVSU Iaşi – locul II şi SVSU Bistriţa – locul III.
“Îi felicit pe băieţi pentru locul ocupat în condiţiile în care marţi am fost pe primul loc, ne-am clasat pe locul trei la nivel naţional la o diferenţă de doar şapte sutimi de judeţul Iaşi. Concursul din acest an a fost ediţie centenară. Alături de lotul nostru pe tot parcursul concursului a fost col. Dan Gheorghiţă de la ISU Bistriţa, iar la premiere au ajuns şi inspectorul şef al ISU Bistriţa, col. Constantin Florea Constantin şi viceprimarul George Avram”, a declarat şeful SVSU Bistriţa, Ştefan Galusnyak.
Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare şi serviciilor private pentru situaţii de urgenţă se organizează în scopul perfecţionării aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, precum şi pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare între servicii. Totodată, se urmăreşte evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie a serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.
Julia Popa
Julia Popa
Adaugă comentariu