Trei instituții au mers în control la Spitalul Județean de Urgență Bistrița în urma incendiului de la ATI din Piatra Neamț, a spus managerul unității medicale, Gabriel Lazany, într-o conferință de presă. ”Până la prânz, am avut trei controale. Primul a fost al DSP la 7.30 dimineața, la ora 10.00 a venit o echipă de […]
Controalele, intensificate. ”Nu vrem să dăm sancțiuni, dar nu vom tolera nerespectarea legii”
Pe fondul creșterii numărului de cazuri de Covid-19, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, cu suportul Jandarmeriei și Poliției Locale, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitare-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului și a Inspectoratului Teritorial de Muncă intensifică activitățile de verificare a modului în […]
Ce au descoperit polițiștii de la Rutieră după ce au oprit pentru control o autoutilitară, la Bistrița
(FOTO) Cu ocazia acțiunilor preventive și de monitorizare a traficului rutier, polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic, pentru control, o autoutilitară care circula pe Drumul Național 17, pe raza municipiului Bistrița. Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 56 de ani din Mijlocenii Bârgăului, a declarat polițiștilor că transportă hrană pentru animale însă, cu […]
Ce s-a întâmplat după ce polițiștii au oprit în trafic un taxi, la Bistrița
Polițiștii Biroului Rutier au oprit în trafic, la Bistrița, pentru control, un bărbat în vârstă de 32 de ani care conducea un autoturism în regim de taxi. Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud informează că la control șoferul a prezentat mai multe documente însă, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că nu este angajatul […]
Tribunalul Bistrița-Năsăud, controlat de Direcția de Inspecție pentru Judecători
Tribunalul Bistrița-Năsăud a fost controlat de Direcția de Inspecție pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) urmare a unui memoriu al judecătorilor Secției a II-a contencios administrativ și fiscal care s-au plâns că nu pot redacta la timp hotărârile întrucât sunt prea puțini., aceasta deși în luna septembrie 2019, Statul de funcţii şi de […]
Controale la blocurile sociale din Viișoara. Șapte persoane, duse la Poliție (FOTO)
Aproape 50 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și inspectori din cadrul Primăriei Bistrița au verificat peste 130 de persoane, depistate în zona blocurilor sociale din Viișoara, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud: ”Acțiunile au urmărit asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și respectarea normelor în vigoare privind evidența, domiciliul, reședința și actele […]
Fără off-road în Munții Rodnei, de la vorbe la fapte. Au început controalele în aria protejată
”Pe aici nu se trece!”, le-au spus rangerii Parcului Național Munții Rodnei amatorilor de senzații tari pe două roți care au vrut să practice off-road prin aria naturală protejată. Motociciliștii au fost opriți în acest sfârșit de săptămână după ce fuseseră avertizați înainte că nu mai au ce căuta în zonă cu motoaaare zgomotoase și […]
Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, a dispus verificarea unor proiecte finanțate prin PNDL
MInistrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, vicepremierul Daniel Suciu, a dispus constituirea unui grup operativ pentru verificarea tuturor aspectelor ce vizează modul de implementare a unor proiecte finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). ”Echipele mixte, formate din membri ai Corpului de Control și ISC vor verifica respectarea prevederilor legale privind achiziţiile publice aferente […]
Jandarmii au dat amenzi pentru însușire fără drept și transport de lemn fără aviz
În ultimele 24 de ore, jandarmii Detașamentului 1 Mobil Bistrița, alături de cadre ale Compartimentului Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale, au executat o acțiune punctuală pe linie silvică pentru prevenirea şi combaterea tăierilor şi transportului ilegal de material lemnos. ”Acțiunea a fost organizată pe raza Ocolului Silvic Valea Șieului, la Mărișelu și Domnești. La fața […]
Taximetriștii din Bistrița, verificați de polițiști. Câte amenzi s-au dat
”Polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu cei ai Biroului Rutier, au acționat astăzi pentru reducerea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării normelor legale în vigoare, de către taximetriști”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Astfel, polițiștii au acționat cu patru echipaje, în zona stațiilor de taxi de pe raza municipiului Bistrița, ocazie cu care au verificat […]