Senatorul PDL Cristian Florian spune că accesul în universităţi al celor care nu au diplomă de bacalaureat este o dovadă că "premierul-candidat Victor Viorel...
Tag - scoala
Proiectul ”Edificare şi construire Campus Şcolar Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu” are o valoare totală de 30,6 milioane lei, din care 19,9 milioane lei...
Profesorii trebuie să aibă o ţinută morală demnă, în concordanţă cu valorile pe care trebuie să le transmită elevilor, o vestimentaţie decentă şi un...
Cu toate că noul an şcolar bate la uşă, manualele digitale promise de minister elevilor de clasa I şi a II-a se lasă aşteptate. Procedura de atribuire a fost...
Învăţământ gratuit? O poveste! Doar 20% dintre elevii din judeţ primesc manuale noi, iar alţii deloc
Inspectoratul Şcolar Judeţean a început distribuţia manualelor noi, însă acestea vor ajunge la cel mult 20% dintre elevii din judeţ. Ceilalţi vor învăţa...
Inspectoratul Şcolar Judeţean are zece investiţii începute în 2008 şi nefinalizate nici până în prezent. Printre acestea se numără şi şcoala din satul...
Consiliul Local al comunei Parva nu a fost de acord cu desfiinţarea şcolii din Dealul Vinului în care învaţă cinci copii. Cătunul e la peste o mie de metri...
Indiferent dacă aţi promovat sau nu examenul de bacalaureat, vă puteţi continua studiile în şcolile postliceale ale Fundaţiei Cultural Umanitare “Henri Coandă”...
Copiii rromilor vor să înveţe carte, dar într-o proporţie mai mică faţă de alţi ani. Pentru cele 176 de locuri din licee şi 40 din şcoli profesionale au...
De voie, de nevoie, Consiliul Local Runcu Salvei şi Şcoala Gimnazială "Ioan S. Pavelea" au ajuns de aceeaşi parte a baricadei în calitate de "pârâţi" într...







