Actualitate

De ce se taie copacii de pe str. Alba Iulia. Precizările Primăriei Bistrița

”În urma preocupărilor exprimate în spațiul public, referitoare la lucrările care se desfășoară pe strada Alba Iulia”, municipalitatea face câteva precizări printr-un comunicat:

Lucrările de reconfigurare a carosabilului, de îngustare a trotuarului și creare a noi locuri de parcare vin în întâmpinarea numeroaselor solicitări din ultima perioadă și au menirea să contribuie la degajarea traficului în această zonă aglomerată a orașului. Toate aceste lucrări se realizează cu respectarea cadrului legal, inclusiv îndepărtarea arborilor a fost avizată de comisia de specialitate. Pentru a compensa acest lucru vor fi plantați un număr cel puțin egal de arbori în imediata apropiere a acestei zone”

Primăria Bistriţa a început, luni dimineaţa, să taie copacii de pe strada Alba Iulia ca să îngusteze trotuarele şi să lărgească partea carosabilă.

”În municipiul Bistrița, pe strada Alba Iulia, se tăie copacii! Se taie în draci, fără milă! Lumea trece pe trotuar, în timp ce cade… copacul, fără nicio protecție! Copacii sunt tăiaţi pentru a se lărgi parcarea prin îngustarea trotuarului! Cu alte cuvinte, copacii încurcă lăţirea parcării? Deci, se câștigă locuri de parcare în plus, întreabă colegii? A, nu, nu se câștigă, doar se lăţeşte parcarea și se taie copacii să se poată lăţi, vine răspunsul. Și nu se putea lăţi protejând copacii? Fără răspuns. În baza a ce aprobare se tăie, întreb și eu? Nu știm, poate e hotărâre de Consiliu Local, vine răspunsul. Eu nu știu să fie vreuna. Acum socotiți și dvs.!”, a reacționat consilierul municipal PNL Diana Morar.

În şedinţa Consiliului Local Bistriţa din luna august s-a pus pentru prima dată problema ca arborii de pe strada Alba Iulia, aflaţi pe partea cu Palatul de Justiţie, să fie tăiaţi pentru ca trotuarul să fie îngustat. Cel puţin aşa a spus primarul Ovidiu Creţu, răspunzând unei întrebări a consilierului local UDMR Antal Atilla. Acesta l-a întrebat de ce se face nimic pentru fluidizarea traficului pe această stradă. „Pe Alba Iulia, trotuarele sunt foarte late, poate de 4-5 metri. Cred că ar fi mult mai bine dacă am tăia din trotuar, iar parcările de pe partea stângă ar fi mai late. Autobuzele care transportă persoanele abia încap fiindcă unii au maşini mai lungi şi atunci ajung destul de aproape de mijlocul drumului şi nu încap”, a spus Antal Atilla. „Problema e discutată, se va merge pe această linie. Problema mai mare este că trebuie să tăiem copacii care sunt plantaţi acolo, ceea ce nu va fi chiar simplu”, a spus Ovidiu Creţu.

24 comentarii

  • Pt mașinile cât autobuzul se taie copacii. Ca nu se poate construi in Eminescu acea parcare subterana. Tăiem copacii ca e mai simplu si facem pasarele suspendate pt pietoni. Ca pe trotuare tb parcate limuzinele si mașinile de teren ale potentaților zilei. Restul va descurcați.

  • Motto:
    „Spînzuraţi-l, de-i mişel,
    De-i nebun, la gard cu el;
    De-i ciocoi cu fumuri,
    Daţi-l celor lui de-un fel:
    Cînilor din drumuri”
    (George Cosbuc)

    De cand a inceput cruciada impotriva copacilor de pe Bulevardul Republicii, primarul Cretu zis si „Drujba”, nu se mai opreste. Acum pune la pamant fara nici un rost copacii de pe strada Alba Iulia, pe motivul ca trotuarele sunt prea largi si trebuie ingustate pentru a face locuri de parcare. Este doar un pretext fiindca trotuarul este mai larg doar in dreptul tribunalului, dar imediat dupa scoala se soferi trotuarul se ingusteaza datorita aliniamentului cladirilor care iese mult inafara. Ni se promite ca vor fi plantati alti pomi in compensare dar pana cand acestia vor creste, oamenii sunt privati de aerul curat oferit de arborii maturi care sunt sacrificati fara mila. Acest primar fara Dumnezeu nefiind in stare sa lase in urma lui ceva frumos tine cu tot dinadinsul sa lase ceva diabolic.

    • Fi sigur Remus ca nu o sa mori asfixiat. Si oxigenul pe care ip respiram nu e generat de pomii artizanali plini de praf. Deci esti safe :-))

    • Tu Ionuka, afla ca arborii au si rol de bariera de zgomot.
      Da tu de unde sa stii, pe tine te intereseaza sa se taie toti, chiar daca nu se creste numarul de locuri de parcare.
      Oare ii trebuie lemne de foc lui Cretu?

    • Pomi „artizanali” este ultimul termen care l-a auzit Ionuka de la Cretu.
      Nu va mirati daca o sa apara pomi de plastic prin oras, ca firma de casa cu paraindarat corespunzator trebuie sa vinda ceva.
      Ca acuma cati struti si mere sa mai bagi in oras?
      Pomi de plastic -ultima fitza Cretuleana!

  • Foarte buna initiativa. Nu cred ca oxigenul necesar noua consta fix in 10 pomi artizanali de pe marginea strazii. Important e ca ni se iau in considerare doleantele si se incearca rezolvarea problemelor populatiei

    • Sa meargă intr-o plimbare in parc sa se aerisească si sa il admire, durează exact 3 minute la pas, de pe strada Alba Iulia !

    • Ionuka draga, stii de ce gandesti asa prost? Ai creierul prost oxigenat. Stii de ce ce? Pentru ca te plimbi pe linga copacii taiati de Cretudrujbistu.

    • Sa nu imi zici ca i-ai numarat? Daca e asa inseamana ca esti tare implicata in acest masacru si atentat la sanatatea noastra si a copiilor nostrii.

  • Du-te in Sibiu la Johanis si vezi cati copaci mai sunt pe pietonal … ca bănuiesc ca esti fan Johanis dupa cum te exprimi !
    In Sibiu s-au tăiat copacii, si nu am auzit vreunul ca tine sa strige ca nu are aer curat !
    Strada Alba Iulia e la doi pași de parcul făcut frumos de către primarul Cretu , are deci oxigen destul !
    Și inca ceva ! Nu demult strigau patronii de pe Odobescu ca nu au parcări … acum nu e bine ?

  • Si in Piata Centrala a taiat doar ca o face asa subtil , pe rand!!! Daca analizezi putin o sa vezi ca sunt mai putini copaci decat atunci cand si-a inceput primul mandat…Dupa el orasul ar fi doar betoane, piatra si idioti(cu idei tampite) viu colorati.

  • IONUKA ; fiecare arbore matur ne da oxigen pt. 4(patru) persoane pe zi. Nu este vorba numai de 10 copaci ornamentali cum spui tu. Cu atat mai grav se incalca LEGEA 24 a Sp. VERZI cu cat ei sunt ornamentali si de aliniament. Si inca una ce tu si multi nu stiu si nu vor sa stie. In mandatele primarului Cretu in Bistrita au disparut sub diferite forme peste 1.000 de copaci. Sa ma crezi pt. ca timp de 9(noua) luni am facut parte din comisia de taieri- toaletari a primariei cu statut de invitat. Restul sunt comentarii fara sa se stie adevarul si nimeni nu este documentat.

    • Primaria /Cretu zice:” se vor planta in imediata vecinatate un numar cel putin egal de copaci”.
      De ce nu plantati? Toamna este un moment bun de plantare.
      Cand vreti sa plantati la iarna sau la vara?

      De ce nu se deschide parcarea din curtea tribunalului?
      In mod normal orice institutie trebuie sa puna la dispozitia cetatenilor, care o viziteaza, locuri de parcare.

  • Cretu zicea ca „taierea copacilor nu va fi simpla” si uite ce simplu i-a taiat.
    Asta cu „ne simplu” sa fie din acelasi ciclu cu podul care va ” avea o arhitectura speciala” afirmatie care preconiza costuri mari, mari, si un pod in panta? Sa coste taierea copacilor de 10 ori mai mult decat normal?

    Faceti pariu ca Cretu va planta ceva copaci numai si numai ca sa aduca ceva copaci exotici care sa coste 1 milion de euro (cu tot cu paraindarat) si care se vor usca dupa prima vara?

    Unde? Niste ghivece suspendate nu ar merge? Alte 10 milioane cu tot cu paraindarat!

  • Buna idee,taiati i si pe cei de pe Dornei si Gh Sincai sa puneti casele frumoase in valoare nu arbori putrezi.!!!Peste tot in europa strazile sunt fara arbori (care cad peste oameni si masini) si sunt puse in valoare casele cu arhitecturi unice!!

    • Peste tot in Europa ai umblat cu ochii inchisi. De-ai dat orb bag seama.
      De Champs-Élysées ai auzit?
      De Wiener-ringstrasse ai auzit?
      Copaci, copaci, copaci.

    • El o fost la cersit prin Europa si se prefacea orb, asa ca deceea nu a vazut copacii.
      Ca te-ai prefacut orb, inteleg, dar sa te prefaci si prost ?!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.