Actualitate

Și cu mașina distrusă, și cu telefonul furat. Pățania unui bărbat din Bistrița

Un bărbat din Bistrița care a lăsat la vedere un telefon scump în mașina parcată pe un drum forestier din Poiana Ștampei a rămas fără el, dar s-a ales și cu luneta spartă. S-a întâmplat în ajunul sărbătorii de Sfânta Maria.

”În 17 august, în urma investigațiilor efectuate într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și distrugere, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr de 18 ani, bănuit de comiterea faptelor. Prejudiciul, estimat la aproximativ 7000 de lei, a fost recuperat.

Din investigații a reieșit faptul că, la data de 14 august a.c., tânărul ar fi spart luneta unui autoturism care era parcat pe un drum forestier din Poiana Ștampei, iar din interior ar fi sustras un telefon mobil.

Autoturismul în cauză aparține unui bărbat din Bistrița care a solicitat sprijinul polițiștilor, iar telefonul sustras aparține ginerelui lui, cetățean american.

În cursul zilei de astăzi, 18 august, tânărul, de 18 ani, din Dumbrava, comuna Livezile, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile. Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit”, a transmis IPJ.

Foto cu caracter ilustrativ

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.