Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, bărbatul de 22 de ani a fost prins în flagrant în 12.04.2012 în timp ce oferea spre vânzare cantitatea de 30 grame cannabis.
Urmare a acestui fapăt, poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa suspectului, ocazie cu care au ridicat în vederea confiscării mai multe bunuri, respectiv circa 40 grame cannabis, un cântar electronic, unităţi de stocare a datelor şi telefoane mobile.
Potrivit sursei citate, în acest caz au mai fost puse în executare trei mandate de aducere pe numele unor persoane cercetate în dosar.
„În urma audierilor efectuate de către procurorul de caz din cadrul DIICOT Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud, bărbatul de 22 de ani a fost reţinut pentru 24 ore pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi instigare la introducere în ţară de droguri de risc, ulterior pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile”, se arată în comunicatul IJP Bistriţa-Năsăud.
Alte trei persoane sunt cercetate în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri în vederea consumului propriu.
Poliţiştii bistriţeni ştiau încă de la sfârşitul lunii ianuarie că M.M.F. de 22 ani din Bistriţa comercializa droguri de risc la preţul de 50 de lei/gram de cannabis, dosarul fiind declinat încă de pe atunci către DIICOT Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud.
Adaugă comentariu