Actualitate

Un tânăr din Bistrița, prins drogat și băut la volan, riscă închisoarea

În această dimineață, în jurul orei 04.00, în urma acțiunilor preventive desfășurate, polițiștii Biroului Rutier au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Vizat este un bărbat de 32 de ani, din Bistrița, conducător al unui autoturism înmatriculat în județul Cluj și care a fost oprit pentru control, pe o stradă din Bistrița.

Rezultatul testării cu aparatul Drug Test a fost pozitiv în cazul substanței amfetamină, iar aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier, în cadrul unui dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.

Consumul de substanțe psihoactive influențează comportamentul conducătorilor de autovehicule, afectează capacitatea de a conduce, diminuează reflexele, aceștia nemaiputând fi stăpâni pe propriile mișcări și evita obstacolele apărute în cale. Totodată, conducătorul unui vehicul care a consumat substanțe psihoactive poate deveni agresiv, trecând foarte ușor de la o stare calmă la una de nervozitate, în cele mai multe cazuri, finalitatea fiind producerea unui eveniment rutier, uneori cu consecințe deosebit de grave.

Conform deciziei Curții Constituționale, la testarea cu Drug Test și analizele toxicologice nu este relevantă concentrația și nu există un nivel al concentrației minime de astfel de substanțe în organism. Rezultatele pot fi pozitive după mai mult timp de la consumul propriu-zis, fiind cunoscut faptul că mare parte dintre substanțele psihoactive au o remanență în organism de la câteva zile până la câteva luni de la ultima expunere, în funcție de intensitatea și frecvența utilizării.

Testarea cu Drug Test se face din salivă, acesta putând detecta 6 tipuri de droguri. Dacă la testarea cu acest aparat, rezultatul a fost pozitiv, persoana va fi condusă la spital pentru recoltarea de mostre biologice care vor stabili cu exactitate substanța psihoactivă.

Conform art. 336 din Codul Penal, riscă închisoarea de la 1-5 ani sau amendă(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. (2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere. 

Etichete

2 comentarii

  • Îi plin orașul de asemenea specii, veniți seara și noaptea pe străzile din UNIREA, mai ales strada oifului și străzile peste vale, numai mașini neiinmatriculate și poate și bauti, fiindcă nu sti care ce consumă.

  • Nu numai orasul… veniti pe la sate sa vedeti ce se petrece: minori la birt pana noaptea tarziu, bubuie din atv-uri, isi fac de cap…. Politia lipseste, parintii lipsesc… Asta-i Romania educata!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.