Un tânăr din Maieru a fost reținut de polițiștii din Prundu Bârgăului. El va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, sub influența alcoolului.
În 6 ianuarie, polițiștii au fost sesizați că în parcarea unui local din Prundu Bârgăului trei autoturisme au fost avariate, iar șoferul vinovat a plecat de la fața locului. În urma cercetărilor, a fost identificat un tânăr de 21 de ani, din Maieru care, după ce ar fi avariat cele trei mașini, la o distanță de aproximativ 2 km a intrat în coliziune cu un parapet metalic de pe marginea drumului. Polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de peste 0,80 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
În acest sfârșit de săptămână, polițiștii bistrițeni de la Rutieră au monitorizat traficul pe drumurile naționale și județene și au acționat pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente.
Cea mai mare valoare înregistrată cu aparatul etilotest, în week-end, în județul Bistrița-Năsăud a fost de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost recordul nedorit, înregistrat la data de 4 ianuarie, în cadrul activităților preventive desfășurate de către polițiștii Biroului Rutier.
”Aceștia au depistat și oprit în trafic un bărbat de 55 ani din Bistriţa care conducea un autoturism pe o stradă din municipiu. Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de aproape 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului”, informează Inspectoratul de Poliție.
În aceeași zi, un bărbat din Parva a fost încarcerat în Penitenciarul Bistrița, fiind condamnat pentru conducere fără permis și punere în circulație a unui autovehicul neînmatriculat. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus astfel în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de către Judecătoria Năsăud împotriva unui bărbat de 32 ani din Parva, condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare.
De asemenea, la data de 5 ianuarie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii. Un bărbat de 51 de ani din Beclean, care a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și violare de domiciliu, a fost încarcerat în Penitenciarul Bistrița. Mandatul a fost emis în 3 ianuarie de către Judecătoria Beclean. Totodată, polițiștii au pus în aplicare un alt mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data 28 decembrie 2018 de către Judecătoria Bistrița, împotriva unui bărbat de 58 ani din Budacu de Sus. Acesta din urmă a fost condamnat la un an închisoare pentru comiterea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, iar în prezent este încarcerat în penitenciar.
Un bărbat de 33 de ani din Miceștii de Câmpie, cercetat pentru tâlhărie, a fost arestat preventiv 30 de zile.
În 1 ianuarie, în timp ce se afla în Lechința, bărbatul i-ar fi sustras unei femei, prin violență, un telefon mobil.
În 5 ianuarie, polițiștii din Beclean au dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului bănuit de comiterea faptei, iar ulterior, la 6 ianuarie, a fost prezentat instanței care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Adaugă comentariu