Social

Tânăr originar din Sîngeorz-Băi, o speranţă a modei masculine

Un tânăr originar din Sîngeorz-Băi este primul bărbat care a prezentat o colecție exclusiv masculină la “Romanian Infofashion Festival-Spirit of beauty 2017” de la Buşteni. Ionuţ Andresi a fost invitat la acest eveniment de Marius Seceleanu, fondatorul Infofashion Festival, după ce, în iunie, la Cluj-Napoca, acesta din urmă a fost impresionat de colecţia sa  „The Godfather”, prezentată în cadrul Galei UAD.

Potrivit bloggerilor de modă, la Gala UAD care a avut loc la sfârșitul lunii iunie în Cluj-Napoca, tineri absolvenți, dar și cei de la master şi-au expus lucrările de licenţă. Creaţiile lui Ionuţ Andresi, reunite sub numele „The Godfather”, au primit premiul de cea mai originală colecție din partea Tempting Brands.

Designerul a prezentat costume din perioada în care existența gangsterilor era marcată de doza de eleganță şi a scos în evidenţă stilul excentric adoptat de aceștia. Structura de bază a colecției a fost costumul masculin bespoke din perioada gangsterilor, inclusiv al unuia din cei mai mari gangsteri din istoria Americii, Nașul, şi al lui Michael Corleone, mezinul familiei Corleone. El a folosit lână şi casmir de la Carnet. „Ionuţ a înțeles că nu e suficient să fi designer și să nu ai cui să-i vinzi colecțiile indiferent de cât de creative sunt ele. A ales ceva practic de care bărbații au nevoie”, a scris stilmasculin.ro.

În urma galei a fost invitat de Marius Seceleanu, fondatorul Infofashion festival, să fie primul bărbat care prezintă o colecție exclusiv masculină. În cadrul acestui eveniment, petrecut la Bușteni, au fost invitați designeri pentru a îmbrăca diverse modele. Andresi Ionuț se ocupă în prezent de costume bespoke la Royal Craus. Firma are sediul social la Sîngeorz-Băi.

Sursa foto: stilmasculin.ro 

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.