Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au intervenit ieri la un incediu semnalat în localitatea Budești. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că în jurul orei 17.00 un bărbat de 30 de ani, domiciliat în Zoreni, în timp ce se afla în vizită la părinții săi din localitatea Budești, pe fondul unor neînțelegeri a incendiat imobilul acestora, informează Insepctoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Incendiul nu a provocat victime, însă imobilul a fost distrus în proporție de 50%.
Polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la sâvârșirea infracțiunii de distrugere, iar ca urmare a probatoriului administrat în cauză polițiștii au dispus măsura preventivă a reținerii persoanei bănuite, pentru o perioadă de 24 ore.
Bărbatul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând a fi prezentat în cursul zilei de astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, cu propunere de arestare preventivă.
Adaugă comentariu