Actualitate

Tânăra care a produs accidentul la Raliul Femina nu avea permis. Ce spune şeful ACR despre incident

Simona Maria, tânăra de 21 de ani din Bistriţa care duminică a produs un accident rutier la Raliul Femina, organizat de Automobil Clubul Român (ACR) Bistriţa-Năsăud, nu avea permis, susţin poliţiştii. Ea s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

„Colegii mei au constatat în timpul cercertărilor că fata nu are permis. Noi ne-am sesizat şi cercetăm şi acest aspect. Nefiind vorba de un drum public şi de un concurs în condiţii stabilite de organizatori, deocamdată nu putem spune dacă vom menţine această ultimă acuzaţie”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Timp Online l-a contactat în legătură cu acest subiect şi pe Virgiliu Orza, şeful ACR Bistriţa-Năsăud, organizatorul Raliului Femina.

„La acest eveniment au fost invitate cluburi sportive şi sportivi legitimaţi care, pe o pistă închisă circulaţiei publice, pot să participe (şi fără să deţină permis de conducere -n.r.). Păi drumul e închis circulaţiei. Înainte de concurs, toată lumea a semnat o declaraţie privind responsabilitatea participării şi referitor la maşinile cu care vin, înmatriculate, neînmatriculate. Şi ea a scris o declaraţie pe propria răspundere. E legitimată la un club sportiv, e înscrisă şi la mine, la asociaţie, la ACR, ca membru simpatizant sportiv. Toate declaraţiile le-am depus la Jandarmerie, cu planul meu de organizare. Eu am făcut totul legal. Ce nu am făcut acum nu am cerut acreditare tuturor ziarelor. Cu asta am greşit acum. Eu am zis că fiind un eveniment gratuit, fără taxă, de Ziua Femeii, poate să vină oricine”, a spus Orza.

Întrebat dacă crede că are vreo vină legată de organizare, el a răspuns: „Zona respectivă era liberă, fiind ultimele concurente, pe soacra şi pe copil i-am trimis mai în spate să termin ultimele două maşini. Au venit toţi cu maşinile în faţă să se uite din autoturisme, ca la cinematograf. Le-am spus să meargă un pic mai în spate şi au ajuns în poziţia aceea. Altfel, nu era nimeni. Soacra mea e bine, nu are nimic, nu a depus plângere împotriva domnişoarei”.

Virgiliu Orza a spus că înainte de concurs a făcut chiar o demostraţie de salvare cu echipajul de urgenţă care era acolo şi nu era necesar să sune nimeni la 112 fiindcă cel prezent putea da primul ajutor. „Cei de la Salvare mi-au cerut 840 de lei pe zi ca să trimită un echipaj. Dacă pentru un eveniment la nivel de oraş nu punem umărul toţi … Îmi pare rău că Salvarea de la noi judecă aşa. Le-am dus şi lor invitaţie şi le-am spus că fac evenimentul fără ei, dar, dacă va fi ceva, vor fi sunaţi”.

Reamintim că o femeie de 60 de ani care asista, duminică, la Raliul Femina, organizat la poligon, a fost accidentată şi a avut nevoie de asistenţă medicală, după ce o tânără, aflată la volanul unui BMW Serie 1 a pierdut controlul maşinii şi a lovit gardul în spatele căreia se aflau spectatori. Simona Maria, care purta numărul 405 în concurs, a demarat în trombă autoturismul BMW cu numărul BN 17 SMD şi nu a mai putut lua curba în condiţii de siguranţă. Ştirea iniţială o puteţi citi aici. 

8 comentarii

  • In cazul asta astept sa se organizeze un raliu auto si pentru alcolisti. Ar fi interesant. NU ?

    • …cele aviatice le-am simtit si vazut asta iarna ,duminica pe Budac , era plin de lume la sanius si unul cu avionul ne zbura in bataie de joc deasupra capului mai sa ne ia caciulile, dar ala nu era nici filmat, nici considerat pericol public … ne sfida pur si simplu …era posesor de avion si nu muritor de rand

  • …dacă se organizează de ce se organizează, dacă nu se organizează de ce nu se organizează. Mai bine stăm deoparte și comentam. Dacă totul iese perfect ne mândrim toți cu ce s-a făcut, dacă ceva iese prost improscam cu noroi. Din păcate se întâmplă astfel de incidente nedorite si la competiții net superioare celei de la noi. Fiecare eveniment are părți care nu sunt dorite, de ce nu scoatem în evidență ce a fost frumos, de ce noi oamenii căutăm întotdeauna „nodurile”?! Cu siguranță, organizatorii nu ar fi dorit ca astfel de incidente să le umbrească munca pe care au depus-o ,deloc ușoară, ca acest eveniment să poată avea loc. Doamnelor/ domnilor din media haideți să nu mai fim cârcotași si sa vedem lucrurile dintr-un unghi pozitiv, faceți o pauză de la negativism . Totul este bine în fond când se termină cu bine.

  • As dori sa stiu mai multe despre FRAS, cum si in ce mod pot ajunge pentru a ma inscrie la un club de-al lor. Multumesc

  • Cum s-a dat avizul competitiei fara ca o ambulanta sa fie prezenta la fata locului…la fata locului a fost prezenta doar o masina apartinand SVSU Bistrita care nu are nimic de a face cu acordarea primului-ajutor si nici aparatura necesara. Daca se intampla ceva mai grav ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.