Social

Târgul de Purici: Donează, cumpără, fii voluntar. Informații utile

Rombat

Clubul Lions Bistrița anunță organizarea unei noi ediții a Târgului de Purici, eveniment caritabil cu tradiție în comunitate, care va avea loc în 3-5 octombrie (vineri-duminică), în curtea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.

Programul ediției 2025

Joi 2 octombrie – colectare donații: 12:00-18:00 (tablouri, porțelanuri, articole sportive, cărți, rechizite, bijuterii și gablonțuri, decorațiuni pentru casă și grădină, mic mobilier etc.)

Vineri 3 octombrie – 10:00-18:00 (deschiderea târgului)

Sâmbătă 4 octombrie – 09:00-18:00

Duminică 5 octombrie – 09:00-14:00

Unde

Curtea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud

Despre Târgul de Purici

Este una dintre principalele acțiuni ale Clubului Lions Bistrița. Prin vânzarea obiectelor donate fondurile strânse sunt direcționate către proiectele umanitare ale clubului în domeniile social, educațional, mediu și sănătate. Evenimentul este posibil cu sprijinul voluntarilor și al partenerilor tradiționali din țară și din străinătate.

Impactul edițiilor trecute

La ediția 2024, mii de vizitatori au trecut pragul târgului, iar voluntarii au însumat peste 3.000 de ore de muncă. Rezultatul net a fost de 69.300 lei, bani utilizați pentru proiectele umanitare ale clubului (ex.: susținerea proiectelor educaționale și sociale, derulate inclusiv pentru viitorul centru destinat victimelor violenței domestice).

Cum poți sprijini

Donează obiecte în stare bună, joi, 2 octombrie, între 12:00–18:00, la locația evenimentului.

Cumpără în zilele târgului – dai o nouă viață obiectelor și contribui la proiectele comunității.

Devino voluntar – implică-te în amenajare, sortare, vânzare sau închiderea târgului.

Mesaj pentru comunitate

”An de an, Târgul de Purici demonstrează că solidaritatea bistrițenilor transformă obiectele uitate în șanse reale pentru oameni. Vă așteptăm cu drag să donați, să cumpărați și să povestiți mai departe” – Clubul Lions Bistrița

Informații utile

Obiecte acceptate: cărți, porțelanuri/veselă, bijuterii/gablonțuri, decorațiuni, articole sportive, tablouri, jucării, mic mobilier, electronice, electrocasnice etc.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.