O fermă din Teaca a fost călcată de hoţi la sfârşitul lunii septembrie, poliţiştii având nevoie de aproape o lună să-i prindă pe făptaşi. Este vorba de trei tineri cu vârste între 18 şi 20 de ani, toţi din localitate, care au plecat cu un acumulator auto, motocositoare, motoferăstrău, piese de tractor, dar şi cu băuturi alcoolice, bunuri în valoare de 8000 lei.
„La data de 8 octombrie a.c., în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă înregistrată inițial cu autor necunoscut, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au identificat trei tineri cu vârste cuprinse între 18 ani și 20 ani, toți din comuna Teaca, bănuiți de comiterea faptei. Cei trei tineri sunt cercetați pentru faptul că, la data de 20 septembrie a.c., ar fi sustras de la o fermă de pe raza comunei Teaca, mai multe bunuri (acumulator auto, motocositoare, motoferăstrău, piese de tractor, băuturi alcoolice), cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 8000 lei.Prejudiciul cauzat a fost recuperat parțial de polițiști. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în vederea documentării întregii activități infracționale”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Adaugă comentariu