Cultură

Tenorul Ştefan Pop cântă alături de Angela Gheorghiu în sultanatul Oman

Soprana Angela Gheorghiu şi tenorul Ştefan Pop sunt soliştii concertului pe care Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti îl va susţine, pe 25 mai, la Opera din Muscat în sultanatul Oman, informează un comunicat al filarmonicii.

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” concertează în premieră în Oman, unul dintre cele mai bogate state ale lumii, la invitaţia Royal Opera House Muscat, cel mai important centru cultural-artistic din ţara gazdă.

Potrivit Mediafax, în prima parte a serii, vor fi interpretate lucrări de George Enescu, Tiberiu Brediceanu, Gherase Dendrino, George Grigoriu, iar după pauză, arii şi duete din opere de Giacomo Puccini, Gaetano Donizetti, Giuseppe Verdi, Ruggero Leoncavallo, în interpretarea soliştilor Angela Gheorghiu şi Ştefan Pop. 

Royal Opera House Muscat a fost inaugurată în luna octombrie a anului 2011 cu o superproducţie „Turandot” de Giacomo Puccni, sub bagheta lui Placido Domingo. Construit la dorinţa sultanului Qaboos, edificiul de dimensiuni monumentale reflectă concepţia arhitecturală contemporană a Omanului. Capacitatea sălii este de 1.100 de locuri, iar scena şi instalaţiile de sunet şi lumină sunt conforme celor mai înalte standarde ale tehnologiei de astăzi.

Tenorul Ştefan Pop a obţinut prestigioase premii, precum locul I la Concursul Internaţional de Muzica de la Seul şi premiul I la concursul Operalia, de la Scala din Milano, prezidat de binecunoscutul tenor Placido Domingo, ambele în 2010. Este absolvent al Liceului de Muzică din Bistriţa şi al Academiei „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca şi şi-a făcut debutul internaţional la Opera din Roma în rolul lui „Alfredo” din „La Traviata”.

 Angela Gheorghiu, născută pe 7 septembrie 1965, la Adjud, este un „superstar” al operei internaţionale, fiind, totodată, unul dintre cel mai bine vânduţi artişti români de muzică clasică. Lansarea sa în străinătate a avut loc în 1992, la Covent Garden, cu „Boema” de Puccini. În acelaşi an, a debutat pe scenele renumitelor Metropolitan Opera din New York şi Opera de Stat din Viena. De atunci, soprana a cântat pe cele mai mari scene ale lumii.

În 2010, Angela Gheorghiu a primit titlul de artista anului la cea de-a 11-a ediţie a Classical Brit Awards, la Londra, trofeu pe care l-a câştigat şi în 2001. Totodată, în 2010, soprana a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.