Economie Politică

Teodorovici: Dacă sunt corecte, primăriile pot primi anul acesta banii pentru proiecte europene

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat la Bistriţa că România poate avea la finalul acestui an un nivel de absorbţie mai mare a fondurilor europene graţie unui nou mecanism pe care îl propune, şi anume ca edilii corecţi să primească încă de anul acesta banii pe proiecte europene.

Eugen Teodorovici, a declarat într-o conferinţă de presă, că „noul mecanism” presupune ca ministerul să facă deconturi în 2014 consiliilor judeţene şi primăriilor „care respectă regulile europene” pentru ce au cheltuit în acest an,

„Până la finalul lui 2015, trebuie să mai cheltuim cel puţin 10 miliarde de euro pe diferite programe. Din păcate, în anii trecuţi s-a stagnat, ceea ce a creat o mare problemă în economie. Noi încercăm să recuperăm aceste deficienţe”, a spus el.

Pe de altă parte, ministrul a spus că anul acesta începe un nou cadru financiar pentru care România are alocate 43 de miliarde de euro, o sumă „mare la prima vedere, dar mult prea mică pentru nevoile pe care România le are”.

„Aici va trebui să avem două lucruri foarte bine puse la punct: o dată va trebui să fie partea de programare, adică modul în care ne propunem să finanţăm în România proiecte, anumite zone din economie. Trebuie finanţate acele tipuri de proiecte care vor aduce în economie o creştere semnificativă şi pentru care România are un avantaj real faţă de alte state din regiune, iar pe de altă parte să avem un sistem de implementare foarte eficient”, a declarat el.

Ministrul a reamintit că România, în anii de început ai actualei perioade, a fost „pe primul loc la programare, dar, din păcate pe ultimul loc la implementare, încă”.

„Oricum, 2014 este anul în care eu îmi propun să părăsim ultima poziţie din acest top al ţărilor la absorbţia fondurilor europene, să fie un an în care să finalizăm reforma în administraţia publică la ceea ce se referă la fondurile europene. Ar fi penibil să stăm în 2015 să discutăm despre aceleaşi subiecte: simplificare şi sisteme mai eficiente. Deci 2014, să fie un an de final al acestei reforme, să depăşim această poziţie codaşă în clasamentul european, să fie un an în care România să implementeze un sistem european de fonduri europene. Eu am mai spus-o că putem deveni un model în Europa în ceea ce înseamnă implementare de fonduri europene. România a fost pe primul loc, în Europa, anul trecut la absorbţie de fonduri. În toate statele membre şi la nivel de Comisie se vorbeşte despre România şi măsurile pe care noi le-am luat în cadrul sistemului”, a declarat el.

Teodorovici a menţionat că un alt aspect important este o schimbare de abordare şi de mecanism în fonduri europene.

„Dacă noi, până în prezent, mergeam foarte mult pe depuneri de proiecte şi foarte mult şi, din păcate foarte greşit,  lăsam banii să fie cheltuiţi pe final de perioadă, este foarte important ca bugetul de 43 de miliarde de euro să fie cheltuit în prima parte a perioadei fiindcă aşa vom putea să recuperăm din decalajele faţă de alte state din estul Europei. Ce vreau să propun este un nou mecanism: să venim noi cu bani europeni şi să decontăm ceea ce se face în economie, ceea ce deja este planificat a se face în economie în 2014 de către consilii judeţene, de către primării, astfel încât cei care respectă regulile europene de achiziţii publice, de mediu şi orice alte reguli impuse de partea comunitară să primească deja decontările la ce au cheltuit în acest an. Astfel, România poate avea la finalul acestui an un nivel de absorbţie mai mare decât tot ce a fost în anii trecuţi”, a spus el.

Eugen Teodorovici a declarat că aceasta este o soluţie pe care şi comisarul european a agreat-o. „A spus că, dacă o implementăm, va fi un real succes în România. Sunt multe astfel de măsuri pe care vom continua să le luăm şi în 2014 astfel încât să avem un nivel de absorţie cât mai ridicat şi în economie să avem acele plusuri de care cu toţii vorbim”, a declarat Teodorovici.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.