Românii au investit peste 786 de milioane de lei în achiziţionarea titlurilor de emisiuni de stat prin programul Tezaur – ediţia Centenar, programul urmând să continue „şi pe viitor, până la atingerea plafonului de 4 miliarde”, anunţă Ministerul Finanţelor, într-un comunicat.
Prezent la Bistriţa, ministrul Eugen Teodorovici a spus că nu a cumpărat, de data aceasta, titluri de stat ca să nu creeze suspiciuni, el fiind cel care a dispus emiterea lor.
„Nu am cumpărat titluri de stat, dar, în ciuda celor spuse de tot felul de oameni care nu vor decât răul acestei ţări – şi avem oameni care sunt în funcţii importante şi culmea prin funcţii importante în Parlament, preşedinte de comisie. Domnule, cum poţi să spui tu că Ministerul de Finanţe spală banii prin aceste emisiuni de titluri de stat şi că aceşti bani provin din activităţi de terorism şi contrabandă? Cu alte cuvinte, acel om politic – căruia ar trebui să-i fie ruşine fiindcă jigneşte mii de români, pentru că toţi cei care au cumpărat titluri de stat de la Ministerul de Finanţe sunt catalogaţi ca fiind infractori, asta a spus acea persoană – acelui om politic ar trebui să îi fie ruşine. Nu mă supăr că mă jigneşte pe mine fiindcă eu sunt om politic şi sunt obişnuit, dar să nu jignească românii”, a spus Teodorovici.
Ministrul a adăugat că interesul pentru titlurile de stat a fost „foarte ridicat”: „Interesul este foarte mare din partea populaţiei, ceea ce se traduce în încredere în statul român şi în Guvernul României. Faptul că oamenii cumpără titluri de stat asta înseamnă încredere în Guvernul României şi în economia României. Este o finanţare sigură, este o dobândă sigură şi nu se impozitează dobânda. La bănci se şi impozitează şi băncile acordau o dobândă la depozite în lei undeva la 1%, foarte mică, în condiţiile în care noi, ca stat, plăteam dobânda pentru titluri de stat acelor bănci cu mult mai mult. Şi atunci de ce să nu dăm aceeaşi dobândă şi la persoanele fizice? De aceasta a fost raţiunea şi logica”.
Potrivit Ministerului Finanţelor, titlurile de stat au fost achiziţionate prin unităţile operative ale Trezoreriei Statului, precum şi prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, situaţia subscrierii fiind următoarea: prin trezorerii: 644.269.745 lei (număr de investitori 14.756); iar prin Poşta Română: 141.955.889 lei (număr de investitori 4.946).
Astfel, volumul total de subscriere atins, la data de 6 iulie 2018, este de 786.225.634 lei.
Având în vedere interesul crescut al populaţiei faţă de această metodă de economisire, emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua şi pe viitor, posibil şi cu alte maturităţi, până la epuizarea plafonului anual stabilit pentru anul 2018 la un nivel indicativ de 4 miliarde lei”, precizează sursa citată.
„Vineri, 6 iulie 2018, s-a încheiat prima emisiune de titluri de stat lansată de Ministerul Finanţelor Publice în cadrul Programului Tezaur – ediţia CENTENAR, cu valoare de 1 leu, dobândă de 5% şi scadenţă la cinci ani, destinate exclusiv populaţiei”, precizează ministerul.
Programul Tezaur – ediţia Centenar s-a desfăşurat în perioada 15 iunie – 6 iulie 2018, iar titlurile au putut fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente cu vârsta împlinită de 18 ani la data efectuării subscrierii, urmând ca veniturile obţinute să fie neimpozabile.
În cadrul programului „Tezaur”, ediţia „Centenar”, aferent lunii iunie 2018, titlurile de stat nu pot fi răscumpărate înainte de scadenţă, sunt netransferabile şi nu se tranzacţionează. Titlurile de stat pot fi cumpărate de persoanele fizice rezidente, care au împlinit vârsta de 18 ani, iar valoarea unui titlu din cadrul emisiunii „Tezaur” este de 1 leu.
Cum sa am incredere intr-un guvern de incompetenti?Sunt pusi acolo de un hot penal din Teleorman!!Jos ciuma rosie!!
bravo Ovidiu!!!! bravo!!! iti va da partidu o functie maaaare mare cand va ajunge la putere!!! pai cine mai este ca tine sa strige intr-una un slogan caraghios si fara sustinere!!:::)))) mor de ras :::))) penibil zau::)))
Am inpresia ca acest ministru acuma a aflat de aceste obligatiuni si ca guvernul lui a inventat roata si gaura la macaroana. Aceste obligatiuni in ori ce tara si in timpul ori carui guvern sunt o atractie ca ofera dobanda mare si siguranta. Pe mine ma nelinisteste altceva si ar trebui ca si acest firfizon sa fie nelinistit si sa se intrebe dece guvernul nu are bani si e nevoit sa-i atraga dela persoane fizice sau juridice, sa vada daca nu exista un deficit ingrijorator intre venituri si cheltuieli si care sunt masurile concrete pe care le are in vedere. Asta daca vede bine si nu-i cade parul pe ochi.
Simpatic ministrul Orlando , el zambeste si cand minte . Daca vrei sa vezi increderea in Guvern , Orlando draga , fa un sondaj de opinie si o sa te crucesti . Interesul pentru titlurile de stat nu are nici o legatura cu increderea in voi , ci cu dobanda de 5% . Bancile dau prea putin , 2-3% . Sunt oameni care au bani si nu au proiecte de investitii in urmatorii 5 ani si astia au achizitionat titluri de stat . Din pacate , la inflatie de 5,4% , dobanda de 5% nu acopera nici macar devalorizarea leului , practic randamentul e negativ . Nu au rezolvat nimic cu afacerea asta decat ca-si tin banii la loc sigur pentru viitorii 5 ani , iar pe voi , guvernul , va ajuta sa dati pensii speciale si ajutoare sociale la greu .
o mare minciuna si o mare inselatorie aceste titluri.
va spun astazi daca imi dau banii pe Centenarul de/din anul 2016 cu dobinda de 2%.
acum ma duc sa imi verific contul la BCR. daca este gol………………..este gol si acest program al Centenariilor.
asa ca……tic-tac….tic-tac !!
„Țara în care Dăncilă împărățește guvernul cu cea mai mare densitate de impostori și imbecili din istoria României postdecembriste.” (CTP, 08.07.2018)
D-le ministru spune-o pe asta la un microfon pe la barurile de noapte pe care le frecventezi. Incredere in agramatii de la guvern ? Cu inflatie fara inflatie ati dat de gard cu Romania !
O vrăjeală de doi bani! V-ați împrumutat de la populație și altcineva o să fie nevoit să achite nota peste 5 ani! Aceasta e toată șmecheria, nu mai sunt bani și apelați la tot felul de invenții.
Niște prosti cu acte in regula!!!daca nici asta nu stăpânește meseria înseamnă ca sunteți ipocriți!are guvernul și papagali da asta chiar știe ce face….