Actualitate

Testele iniţiale aplicate pe banii cadrelor didactice?

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a realizat un sondaj de opinie online, pe site-ul oficial www.fsli.ro, privind apliccarea testelor iniţiale. La acest sondaj au participat 291 de cadre didactice.

Potrivit rezultatelor publicate de secretarul general al FSLI, Liviu Marian Pop, sonsajul arată că 52,92% dintre cei care au participat la sondaj sunt de acord cu aplicarea testelor iniţiale. În privinţa costurilor pentru aplicarea acestor teste iniţiale(hârtia, multiplicarea testelor), cei care au participat la sondaj au spus că ele au fost suportate de: cadrele didactice: 52,23%; şcoala: 30,24%;        comitetul de părinţi: 12,37%; MECTS: 4,12%; Inspectoratul şcolar judeţean: 1,03%. 

Sondajul arată că 83,16% dintre respondenţi nu cred ca rezultatele la examenele naţionale se vor îmbunătăţi datorită acestor teste.

La întrebarea Cum pot fi îmbunătăţite rezultatele la examenele naţionale?, cadrele didactice au răspuns: modificarea programelor şcolare: 49,48%; examene diferenţiate: 27,49%; mai mult interes din partea părinţilor: 20,96%; meditaţii: 2,06%. 

Sondajul de opinie a fost realizat pe site-ul www.fsli.ro. Din cele 291 de cadre didactice care au participat la acest sondaj, 182 sunt din mediul urban (62,54%) iar 109 (37,46%) sunt din mediul rural. De asemenea, 273 de cadre didactice ( 93,81% ) sunt titulare iar restul suplinitori.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.