Actualitate Recomandări

Tibi Uşeriu, la 150 de km de capăt. Indiferent ce s-a întâmplat, a mers perfect

ACTUALIZARE  14.03. 2018 ORA 18.20 „Tibi a ajuns la kilometrul 500 după 143 ore de cursă! Viteza lui de la plecarea din Inuvik este cu 50% mai mare decât planul, deși înaintează prin noapte, ceea ce înseamnă că e foarte determinat să termine cursa cât mai repede. Așteptăm cu nerăbdare să ne sune. Din păcate, nu a mai sunat azi-dimineață, a plecat ca un uragan din Inuvik. Peste aproximativ 2 ore iese soarele la el, așa că sperăm să primim un telefon. Cum aflăm ceva, vă anunțăm”, au postat susţinătorii lui Tibi pe un grup de pe Facebook.

ŞTIREA INIŢIALĂ Principalul urmăritor al lui Tibi Uşeriu din cursa 6633 Artic Ultra, irlandezul Patrick O’Toole, a fost scos din concurs de organizatori la Aklavik din cauza degerăturilor. Acum, avansul lui Tibi faţă de următorul concurent, un alt irlandez, Paul Deasy, este de aproape o zi.

Organizatorii spun că Tibi s-a odihnit opt ore la Inuvik (PC 6, 459 km) și că se îndreaptă spre a șaptea țintă, ultima. Sosirea este la Tuktoyaktuk (617 km).

Iată Raportul de cursă din ziua a cincea:

„Dragilor, pe măsură ce ne apropiem de finalul cursei, lucrurile devin dramatice. Așa-i filmul ăsta… Tibi are o vorbă: Sănătos nu cred că vine niciunul încoace. Și nu se întoarce niciunul sănătos.  

Tibi a plecat ieri din Aklavik în cea mai grea etapă, un tronson monstruos de 120 km pe Ice Road, fără puncte de control, fără nici un fel de ajutor, o etapă pe care și-a propus să o parcurgă în 30 ore.

La plecare se mișcă lent, în reluare, precum un robot care nu mai are energie în baterii. Dădea senzația că se va prăbusi după câțiva păși. S-a întors și a zis : Ne vedem la Inuvik! … și dus a fost …

După câțiva kilometri a dat de zăpadă mare, traseul a devenit o adevărată luptă de supraviețuire, sania părea un bolovan imens care nu voia să vină după el. A fost atât de uimit, încât din când în când se întorcea și se uită la sanie, să vadă dacă nu cumva i-au pus ceva pietre în ea…

După 7 ore ajunge și irlandezul în Aklavik, dar este oprit, este scos din concurs, degerăturile sunt prea grave. După cum intuiam, pe bucată această de traseu vor fi multe abandonuri.

Ce s-a întîmplat mai departe în noaptea care a urmat nu știm…

Am așteptat, dar telefonul nu a mai sunat.

Am urmărit cu sufletul la gură o bulină cum se mişcă pe o hartă, pas cu pas, apoi pauză, apoi iar pas cu pas, fără să știm ce face, fără să știm ce e în sufletul lui.

Studiam graficul cursei și comparam cu planul lui de cursă, iar cele două potriveau perfect. Indiferent ce s-a întâmplat acolo, Tibi a mers perfect. A ajuns în Inuvik cu 3 minute mai devreme decât planul. Incredibil!

Pe ultimii kilometri a gonit cât a putut, nu mai avea răbdare. Nu a putut să mănânce pe traseu, așa că era nerăbdător să ajungă la Inuvik, să doarmă și să mănânce ceva cald.

Când a ajuns, era complet epuizat. Organizatorii s-au cam panicat, dar după ce doctorii l-au examinat … au constatat, uimiți, că e ok …

Cum de ceilalți îngheaţă și el nu… nimeni nu știe…

Ne-a spus că efectiv nu are putere să vorbească la telefon, să îl iertăm, dar trebuie neapărat să doarmă și va suna după aceea.

Al doilea este acum Paul Deasy, cu minim 21 ore în spate. Timpul nu este o problemă. Inuvik e la kilometrul 460, iar până la final mai sunt două etape, una de 70 km și ultima de 88 km.

Oameni dragi, vă mulțumim că l-ați adus până aici cu sufletele voastre calde! Haideți să-l ducem împreună până la final! Un strop mai este!”, a scris Tăşuleasa Social pe Facebook.

39 comentarii

  • Da, multi dintre noi ne-am culcat linistiti dupa ce am aflat ca a sosit la punctul de control si ca medicii i-au dat ok-ul. Mai avem ( repet, avem!) putin!

  • Bine Tibi, ești Ursul Polar-Barosanul, bravo pentru ambiție, ai un organism de invidiat, ești mare, spectaculos. Îți ținem pumnii, te încălzim din România, cu mintea, inima și sufletul, ne gândim la tine de la distanță, să-ți suflăm speranță, optimism, că doar atât putem, de aici, de-acasă. Și ar fi cazul,să ne rugăm la Dumnezeu, să te ajute, să nu ai parte de intemperii nenorocite, că ajunge frigul de excepție, în care ”înoți”. Tibi, cu noroc, înainte !!!

  • Hai Tibi stim ca poti , mai ai un pic , dar picul acela este egal cu eternitatea pt noi cei care asteptam cu sufletul la gură. Orice s ar întâmplă suntem mândri de tine , esti un adevărat campion .HAI TIBI !!!

    • Care este scopul unui meci de fotbal in care jucatorii paseaza inapoi in loc sa traga la poarta?
      Care este scopul unei curse de masini?
      Care este scopul urcarii pe Everest?
      Care este scopul inconjurarii pamintului cu un avion?
      …………..
      Care este scopul postarilor de rautati pe acest site?

    • Ca in toate competitiile, scopul este sa(-ti) demonstrezi ca esti TU, cel bun, tare…
      sa incerci sa-ti gasesti limitele, sa le atingi … stii toate astea. Fiecare are scopul lui.
      Daca nu ai citit cartea lui, citeste-o ! E cea mai edificatoare, cel putin pentru el.

    • Tu când joci fotbal cu prietenii, ce scop ai?
      Dar când urci pe Vârful Pietrosul Rodnei?
      Dar când cânți la chitară?
      Dar când dansezi?
      Dar când desenezi/pictezi?
      *
      Haideți să îl lăsăm pe Tibi să facă ceea ce îi place, să facă ceea ce îl face fericit!

    • Pe lângă motivele benefice din punct de vedere pshic ar mai fi:
      – premiul de 25.000 lei primit de la CJ
      – femeile ( am observat că 80% din postările de încurajare de pe Tăsuleasa Social, vin de la admiratoare).
      – promovarea Tăsuleasa Socisl
      – contractul cu Mercedes ( l-au lăsar să folosească o maşină Mercedes).
      – vânzările de cărți
      -invitatiile la TV şi radio
      – adnirația românilor
      – apar noi companii care îl vor sponsoriza.
      – Tibi Uşeriu devine un brand
      – se vir inscrie mai multi voluntari la împădurire
      – zboară cu avionul
      – vede locuri exotice
      – întâlneste oameni noi, îsi face noi prieteni
      etc

      etc.

  • E uimitor acest Om acest TIBI ! Bravo , lupta ! vointa pana la capat acuma ! succes !

    prof Zoltan Pasztai dr.

  • mindri ca suntem contemporani cu tine,Tibi draga,coplesiti de imposibilitatea de-a te incalzi
    cumva un strop,tragem nadejde ca imbratisarile virtuale iti vor fi cu siguranta de folos ,pt. ca tu chiar stii sa folosesti oportunitatile;s-auzim doar de bine
    Maia

  • De ce , de ce ??? Pentrucă poate … Am citit doar un rezumat al cărții…. Un om renăscut cu o voință nepamanteana…. O face nu pentru bani , femei , faimă, doar pentru el . Să nu fim ipocriți….. Bravo Tibi !!!

  • DIN solidaritate ca santem romani,ma rog ca bunul d-zeu sa te ajute sa-ti indeplinesti visul.
    HAI TIBI ,aduna-ti toate puterile

  • DIN solidaritate ,ca santem romani ,ma rog ca bunul d-zeu sa te ajute sa-ti indeplinesti visul.
    HAI TIBI hai aduna-ti toate puterile.

  • Esti construit pe tiparul nostru,romanesc,nu te lasi cu una ,cu doua ,…ceea ce ne da si noua ,celordeacasa speranta ca daca ai un vis, acesta se poate implini..Iti multumesc ca existi,esti un erou ,eroul meu ce are vise greu de indeplinit, dar frumoase.Stiu ca ultima etapa este cea mai grea,dar si cea mai traitoare…Curaj,Dumnezeu ,dar si noiu iti suntem alaturi .SIMTI???

  • Dumnezeule,omule,esti un fenomen !!Nici nu pot cuprinde cu mintea cat esti de MARE !!!esti unic pe intreaga planeta !!asa cum gimnastica e a Nadiei, Formula 1 a lui Schumacher,Polul Nord e al tau !! Ne faci asa de mandri !!

  • Gandurile mele bune le indrept spre tine. Hai, Tibi ! Nu te lasa, persevereaza ! Gandurile noastre sa te impinga sa mergi mai departe, sa iti dea energie ! Go ! Go ! Go !

  • PROPUN CA TIBI SA PRIMEASCA DIN PARTEA PRESIDENTIEI CEA MAI MARE DISTINCTIE ACORDATA UNUI CETATEAN ROMAN SI EL MERITA CU ADEVARAT!!!!!!! HAI TIBI USERIU

  • Hai Tibi ! Iti tinem pumnii ! O inima de leu intr-un trup de om ! Cel mai spartan dintre romani ! Cel mai inimos roman !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.