Actualitate

Tibi Ușeriu: ”Va fi o cursă pe cinste. Temperaturile, mai scăzute decât anul trecut”. Ce strategie are

ACTUALIZARE Vineri 10 martie, ultramaratonistul Tibi Ușeriu (42 de ani) ia startul în cursa extremă 6633 Arctic Ultra, pe care a câștigat-o anul trecut după ce a condus da capo al fine, cu gândul de a-și apăra titlul, ceea ce ar fi o premieră în istoria competiției.

”Patru dintre adversarii îmi vor crea probleme, dar asta mă provoacă. Frigul te omoară. Te suge de energie, în timp ce vântul te zboară efectiv cu sanie cu tot de pe drum. Daca ai ghinionul să îți bată și din față, ești terminat. Va fi o competiţie pe cinste, mai ales că temperaturile sunt cu 12-16 grade mai joase decât anul trecut. Cred că voi pleca tare ca să-mi iau un avans din start, pentru a-i descuraja să mă mai urmărească. E riscant în acelaşi timp acest lucru pentru că această cursă începe efectiv după km 300. La şedinţa tehnică şi controlul echipamentului am avut 31 de kilograme pe cântar. Se vor mai adauga încă 5 litri de apă din termos”, a declarat Tibi Ușeriu pentru aimx.ro.

6633 Arctic Ultra se desfășoară pe o distanță de 566 km, în apropierea Cercului Polar, între 10 și 18 martie, de la Eagle Plains (Yukon) și până la Tuktoyaktuk, pe malul Oceanului Arctic.

Anul acesta, la maratonul extrem de la Cercul Polar, Tibi Ușeriu are următorii adversari: Roddy Riddle (Scoția, a participat și anul trecut), Hidechika Kabasawa (Japonia), Takayoshi Matsumura (Japonia), Neil Hamilton (Marea Britanie), Scott Donatelli (Canada), Tom Restoule (Canada), Matthew Size (Australia), Paul Watkins (Australia), Georges Hombert (Australia), Tim Hamlin (Noua Zeelandă), Greg Roadley (Noua Zeelandă), Joaquin Candel (Spania), Peter Newland (Anglia), Neil Kapoor (Anglia), Leon Clarance (Anglia), David Smale (Anglia, a mai participat), Erick Basset (Franța, a mai participat).

Traseul: Eagle Plain (Start) – Cercul Arctic: PC 1 (37 km) – James Creek: PC 2 (111 km), Fort McPherson: PC 3 (186 km), Tsiigehtchic: PC 4 (248 km), Caribou Creek: PC 5 (330 km), Inuvik: PC 6 (378 km), Swimming Point: PC 7 (491 km), Tuktoyaktuk: Finish (566 km).

În 2017 va fi a noua ediție a cursei la care doar 19 competitori din peste 100 care au luat startul au trecut linia de sosire.

Vă vom ține la curent cu parcursul lui Tibi Ușeriu pe măsură ce organizatorii vor oferi informații.

ȘTIREA 1 Tibi Ușeriu, gata de start la -35° C: ”Hai că nu arată chiar așa de rău”

Cei 18 participanți la proba de 566 km, dar și cei șase de la 120 de mile+, au făcut o poză de grup la hotelul din Whitehorse, Canada, după o ședință de instructaj.

Joi se pleacă spre Eagle Plain, în nord, locul de unde vineri se va lua startul în competiția caracterizată drept cea mai dificilă și mai friguroasă de pe planetă. La Eagle Plain, unde ninge, se înregistrează minus 35 de grade în acest moment. ”Hai că nu arată chiar așa de rău ”, a reacționat Tibi Ușeriu, gata de o nouă ”cursă a vieții”.

Concurenții au făcut și o sesiune de antrenamente pentru a testa săniile și echipamentul. AICI IMAGINI. Campionul Tibi Ușeriu, care are numărul de concurs 351, a preferat să se pregătească separat.

”Vreau să îmi continui cursa vieții. Eu nu am mers acolo ca să devin vedetă și nici de data asta nu fac asta ca să mă întorc vedetă. Concurez pentru ceea ce vreau să-mi demonstrez mie, pentru a motiva tinerii cu care lucrăm la Tășuleasa, pentru a motiva oamenii care au început să alerge de atunci și îmi dau cumva o motivație mie” – Tibi Ușeriu.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.