Actualitate

Tibi Uşeriu, la Penitenciarul Bistriţa. S-a întâlnit cu deţinuţi şi a făcut o donaţie de cărţi pentru bibliotecă

(FOTO) Ultramaratonistul Tibi Uşeriu s-a întâlnit, miercuri, cu deţinuţi din Penitenciarul Bistrița și a făcut o donație în cărți pentru biblioteca penitenciarului.

„Am împărtășit experiențele mele și am încercat să îi inspir pe cei care își caută resursele interioare pentru a o lua de la capăt. La acest eveniment au participat în jur de 150 de persoane private de libertate și cadre ale penitenciarului. Ne-am bucurat de aceeasta invitație și de interesul manifestat în cadrul întâlnirii față de această poveste”, a scris Tibi Uşeriu pe Facebook.

”Peste o sută de deţinuţi aflaţi în custodia Penitenciarului Bistriţa au participat la o întâlnire la clubul unității cu ultramaratonistul Tibi Ușeriu. În considerarea puterii de influenţare comportamentală pe care o au exemplele de succes din comunitate pentru persoanele private de libertate, Tibi Ușeriu a punctat valențele formative ale sportului în planul personalității și i-a încurajat pe cei prezenți în continuarea practicării sportului, pentru dobândirea unui tonus psihic optim. Activitatea s-a desfăşurat în cadrul proiectului De vorbă cu personalităţile locale, proiect demarat la nivelul sistemului penitenciar românesc, care presupune derularea de întâlniri între persoanele din detenţie şi personalităţi recunoscute pe plan local, ce pot împărtăşi din experienţa proprie de viaţă şi pot constitui modele comportamentale autentice”, a precizat Penitenciarul Bistrița.

El a adăugat că proiectul Tășuleasa Social- cartea „27 de păși” a ajuns și la Torino. „Cele 20 de volume au ajuns în Parohia Sfânta Cruce din Torino în mâinile Părintelui Lucian Roșu care le va distribuì pe teritoriul Piemontez în penitenciare”, a adăugat el.

Cartea „27 de pași” reprezintă povestea nefardată a lui Tibi Ușeriu, lansată anul acesta înainte de participarea pentru a doua oară la Artic Ultra. În carte el relatează despre cum a fost închis, a evadat şi apoi condamnat la mulţi ani de închisoare pentru mai multe jafuri și tentativă de omor.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.