Actualitate Recomandări

Țigări și o autoutilitară, confiscate de polițiști. Trei persoane reținute, apoi în arest la domiciliu (FOTO)

Peste 380.000 de țigarete de contrabandă, precum și o autoutilitară cu care erau transportate, au fost indisponibilizate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Bistrița-Năsăud. Trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore și sunt cercetate pentru contrabandă calificată, informează Inspectoratul de Poliție Județean.

Acțiunile polițiștilor au vizat documentarea activităților infracționale ale unor persoane bănuite de trafic de țigarete care provin din contrabandă, precum și identificarea bunurilor.

În urma unei acțiuni de prindere în flagrant și a unei percheziții domiciliare, polițiștii au indisponibilizat peste 19.000 de pachete de țigarete care nu aveau aplicate timbre sau banderole fiscale românești, susceptibile a proveni din contrabandă.

Astfel, peste 14.000 de pachete de țigarete au fost descoperite de polițiști într-o autoutilitară cu care au fost transportate de către un tânăr de 26 de ani, din Suceava, până în curtea unui imobil din orașul Beclean, iar celelalte au fost descoperite în urma unei percheziții efectuate la domiciliul a doi soți de 45 și 47 de ani, din Beclean. Totodată, polițiștii au indisponibilizat și autoutilitara în care au fost descoperite țigaretele.

Prejudiciul cauzat bugetului statului cu ocazia activității infracționale a fost estimat ca fiind de 318.000 de lei.

După audieri, cele trei persoane bănuite de contrabandă calificată au fost reținute pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri, 25 iulie, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsura controlului judiciar pentru 30 de zile față de acestea.

La acțiuni au participat criminaliști și politiști din cadrul Poliției Orașului Beclean.

ACTUALIZARE

La data de 4 august, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud a dispus plasarea în arest la domiciliu, pentru 30 de zile, a celor trei persoane, cercetate pentru contrabandă cu țigări.

Cei trei au fost reținuți de polițiști în cadrul unei acțiuni de prindere în flagrant și a unei percheziții domiciliare, în urma cărora au fost indisponibilizate peste 19.000 de pachete de țigarete, susceptibile a proveni din contrabandă. Ulterior, la data de 25 iulie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Beclean a dispus măsura controlului judiciar pentru 30 de zile față de cei trei.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale și tragerii la răspundere a persoanelor vinovate.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.