Localnicii din Ilva Mică aşteaptă cu sufletul la gură începerea lucrărilor pe drumul botezat cu numele de „Poarta Transilvaniei”. Jumătate din comună va fi străbătută de tronsonul de drum judeţean ce intră anul acesta în reabilitare şi modernizare, iar odată ce va fi gata, accesul spre Bistriţa va fi mult mai uşor şi mai scurt, pe la Josenii Bârgăului, timpul de deplasare fiind redus cu aproape o oră.
„Cea mai mare porţiune din Poarta Transilvaniei este pe teritoriul comunei Ilva Mică fiindcă drumul porneşte din DN 17 D şi merge până la Poiana Ilvei şi de la Podul Strâmbei până la limita de proprietate cu comuna Josenii Bârgăului, deci sunt 7-8 kilometri neasfaltaţi şi pe porţiunea aceasta sunt 2-3 kilometri asfaltaţi. Deci aproape jumătate din comună va fi traversată de Poarta Transilvaniei. Din câte ştiu, lucrările vor începe anul acesta, iar dacă totul va merge cum trebuie, la sfârşitul anului viitor, drumul s-ar putea să fie gata, ceea ce va fi extraordinar. Vom scurta distanţa către Bistriţa dus-întors cu aproape o oră, ceea ce înseamnă poţi ajunge la Bistriţa în 30 de minute. Aşa poţi munci acolo, poţi face naveta fără nicio problemă. Am înţeles că vor fi piste pentru biciclişti”, a declarat pentru Timp Online primarul comunei Ilva Mică, Aurel Horea.
Primăria Ilva Mică are asfaltate 90% din străzile aflate în intravilan, iar la un moment dat, exasperate că nu se face nimic pentru modernizarea celorlalte căi de transport, autorităţile au cerut chiar să le fie dat în administrare drumul judeţean care duce spre Strâmba.
„La un moment dat, l-am cerut chiar în administrare pe 4 sau 5 ani pentru că la noi, cam 90% din drumurile aflate în intravilan sunt asfaltate. Tocmai am terminat un proiect pentru reabilitarea drumurilor forestiere pe Măsura 125 B. Am asfaltat 6,8 kilometri pornind de la DJ 172 D Strâmba. Anul acesta iar am pregătit un proiect pentru extinderea drumurilor forestiere. Aceste drumuri sunt importante. Oamenii ajung mai uşor la proprietăţi cu utilaje fiindcă nu o să lucrăm tot cu animale”, a adăugat primarul comunei Ilva Mică.
Aurel Horea este însă nemulţumit de felul în care s-au mişcat lucrurile anul acesta. „După anul trecut care a fost extraordinar de solicitant – am avut cinci proiecte în implementare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală – anul acesta este mai liniştit în sensul că pregătim proiecte mai ales europene pe sesiunea 2014-2020. Din păcate, suntem la mijlocul anului şi nu avem nimic semnat. E un semnal mare de alarmă despre cum instituţiile statului înţeleg să complice lucrurile, nicidecum să le simplifice. De exemplu, ar trebui comasate Apele Române, cu Mediul, să se evite nişte paşi. E inadmisibil să stai atâtea zile după un aviz pe la fiecare instituţie. Noi însă tot lucrăm pentru că singura noastră şansă sunt fondurile europene.La nivelul nostru, o comunitate mică, foarte puţini bani adunăm din taxe şi impozite locale şi atunci singura şansă de dezvoltare sunt aceşti bani europeni”, a spus Aurel Horea.
Vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), a semnat în luna mai, la Bistrița, contractul de finanțare pentru modernizarea a trei loturi din DJ 172 D (Poarta Transilvaniei), în valoare totală de 38 de milioane de euro fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional.
Acest contract de finanțare face obiectul modernizării Loturilor 2, 3 și 4 aflate pe o lungime de 49,9 km din DJ 172 D pe ruta Colibița – Bistrița Bârgăului – Prundu Bârgăului (DN 17) – Josenii Bârgăului (DN 17) – Strâmba – Ilva Mică – Măgura Ilvei.
”Este primul contract pe drumurile județene finanțat prin POR 2014-2020, un drum județean care deservește peste 23.000 de cetățeni, cu aproape 50 km lungime, 12 km piste de biclete, 42 de stații de autobuz. Primarii localităților prin care trece acest drum cred că sunt foarte mulțumiți și din aceste considerente am ținut să vin aici, pentru a marca semnarea primului contract pe drumurile județene prin POR. Este Ziua Internațională a Dorului, pot să spun că mi-a fost dor să reiau această etapă extraordinară de semnare a contractelor de finanțare prin POR”, a afirmat Sevil Shhaideh.
Distanta Ilva-Bistrita (42 km) azi o parcurg in 40 min.Ilva-Bistrita,prin Stramba 35km in 30 min.10+10 =20 (in aritmetica) iar in politica 10+10=60.Tot așa se numără si voturile la PSD?
Când ești prost ,mori de gândul altora….