(FOTO) Trişti, dar în acelaşi timp revoltaţi, peste o sută de tineri s-au adunat luni seara la Monumentul Eroilor din Piaţa Petru Rareş să aprindă lumânări în memoria celor care au murit în Clubul Colectiv din Bucureşti. Majoritatea au fost liceenii care au scris, printre altele, pe pancarte că vor mai multe spitale şi mai puţine catedrale.
Timp Online a stat de vorbă cu câţiva dintre ei:
Cristian Zegrean – elev Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa”: „Mi se pare un lucru tragic ceea ce s-a întâmplat. Cred că există riscul ca astfel de întâmplări să se repete din cauza faptului că autorităţile nu iau măsurile corespunzătoare. Nu ştiu cum e situaţia în fiecare club din Bistriţa, dar pot apărea accidente aparent nesemnificative, dar care iau o turnură gravă. Am scris pancarte pe care am notat că nu vrem catedrale, ci spitale. Numărul de spitale e foarte mic în comparaţie cu numărul bisericilor în general”.
Mihai Moţoc – elev Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa: „Ne pare rău că au murit rockeri în Colectiv fiindcă suntem şi noi rockeri ca şi ei şi nu am vrea ca acest eveniment să se repete. Există riscul să se mai întâmple astfel de lucruri şi la noi, la Bistriţa. Sunt aglomerate toate cluburile şi există riscul să vină cineva, să arunce o ţigară şi să ia totul foc, să explodeze. Am transmis condoleanţe către fraţii noştri rockeri şi mesajul că vrem să fie mai multe spitale. De exemplu, în România sunt 18.000 de biserici şi 425 de spitale. Vi se pare corect? Mie nu prea! De ce s-au cheltuit 400 de milioane de euro pe Catedrala Mântuirii Neamului? Banii aceia puteau fi folosiţi pentru spitale moderne sau şcoli moderne în loc să fie cheltuiţi pe turle aurite”.
Andrei Dobrin – elev Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa: „Fiind şi eu tânăr care ies prin cluburi, mi-a părut foarte rău pentru ce s-a întâmplat. Exact în seara respectivă am avut balul şi am ieşit într-un club. Mi-am pierdut telefonul şi abia când am ajuns acasă am aflat ce s-a întâmplat. Nu cred că ar mai trebui să se întâmple chestii de-astea în secolul 21, să se incendieze un loc public. Eu sper ca proprietarii de cluburi să înveţe din ce au păţit aceşti oameni nevinovaţi şi să ia măsuri pentru a preveni astfel de situaţii. După cele întâmplate, mă gândesc acum mai bine când intru într-un club, mă uit la oameni să văd în ce stare sunt ca să-mi dau seama de ce fapte ar fi în stare, dacă ar fi în stare să arunce o ţigară. Eu tot timpul când văd ceva aprins pe jos încerc să-l calc, să-l sting”
Denisa Pop – elevă Liceul de Arte „Corneliu Baba”: „Am văzut că în multe oraşe s-a făcut lucrul acesta (manifestaţii publice -n.r.) şi am decis împreună cu nişte colegi să aprindem lumânări şi aşa a devenit mai public evenimentul, fiind organizat pe Facebook. În plus, au murit nişte rockeri acolo, nu sunt foarte mulţi în România şi trebuie să fim uniţi unii cu alţii. Nu mi se pare ok să dăm vina unul pe altul. Vinovaţii vor fi pedepsiţi. Important e să ajutăm oamenii care au nevoie şi să nu mai fie atât de multe victime. După ce s-a petrecut tragedia de la Bucureşti, am fost într-un local şi erau nişte efecte cu fum. Ne-am luat gecile şi am vrut să ieşim. În Bistriţa nu sunt spaţii pentru concerte. În aer liber nu se mai pot ţine concerte, aşa că se fac în subsoluri. Poate fi periculos şi în Bistriţa”.
Patricia Bolbos – elevă Liceul de Arte „Corneliu Baba”: „Sunt şi eu iubitoare a muzicii rock. Mi-au murit nişte prieteni acolo, la Colectiv, bucureşteni cu care mă înţelegeam destul de bine. Noi, la Bistriţa, am ieşit în stradă pentru că suntem revoltaţi că s-au construit atât de multe catedrale. Dacă existau mai multe spitale, aveau unde să-i ducă pe oameni. Biserica nu poate face nimic, preoţii doar se roagă, medicii pot, dar nu au condiţii. Mă deranjează să ştiu că sunt de 32 de ori mai multe biserici decât spitale în România. Nu neapărat că aceasta este cea mai importantă problemă, dar este şi ea una dintre ele. Ce s-a întâmplat în Colectiv e din cauza prostiei şi din cauza patronilor de cluburi care vor să se îmbogăţească. Au ales cele mai ieftine materiale. Noi vrem ca într-un club să fie cel puţin 2-3 ieşiri şi 2-3 extinctoare. La Bistriţa nu ştiu cum sunt că nu le frecventez”.
La manifestaţia de luni seara au participat şi vicepreşedintele CJ Alexandru Pugna, preşedintele TSD, Bogdan Ivan care au cântat „Deşteaptă-te, române!”, acompaniaţi de un chitarist. Au mai fost prezenţi dr. Marius Pop, notarul Marsineta Vaida şi alţii.
32 de persoane au murit, iar aproape 200 au fost rănite în urma unui incendiu declanşat în clubul bucureștean Colectiv de la artificii aprinse în faţa scenei unde avea loc un concert al trupei rock Goodbye Gravity. Un număr de 146 de răniţi au fost internaţi în 12 spitale din Capitală. În prezent, în spitalele din București mai sunt internaţi aproximativ 130 de răniţi, dintre care aproximativ 90 în stare critică, gravă sau intubaţi.
Bravo lor ca s-au gândit să facă și ei ceva pentru cei care au pierit în această tragedie care ne-a indurerat pe toti.Singura chestie cu care nu sunt de acord sunt acele pancarte cu 18000 de biserici și 400 și ceva de spitale. Da sunt puține spitale toata lumea stie asta și toți vrem mai multe spitale și servicii, dar nu văd ce legătură au cu bisericile. Toate posturile arăta și scot în evidență acest lucru. Am impresia ca se vrea înlăturarea tinerilor față de biserică și de religie. Dacă se continuă așa viitoarele generații fără credință și religie vor fi ca niște roboți controlați după bunul plac a celor ce conduc sistemul.
Credinta e in fiecare dintre noi nu intr-o cladire. Sunt mai multe biserici decat spitale pentru ca mai ales in zonele rurale sunt persoane care fac donatii, daca s-ar face donatii si la spitale poate am avea la fel de multe. Personal, ce ma deranjeaza e ca statul ar trebui sa sprijine mediul sanitar nu religios. Intr-o comunitate toti cotizam la sanatate fie ca suntem atei sau ortodocși si ar fi corect sa poti beneficia de ea.
Draga Elena, locul unde se roaga un grup apartinator la o religie se cheama Biserica. In general se construiesc pe cartiere ca sa nu aiba lumea mult de mers pe jos cand vor sa se roage, si majoritatea se construiesc din donatii. Spitalele in schimb sunt orasenesti, municipale, sau pe specialitati, si nu se construiesc la numar numai ca sa fie.
Ti se pare ca nu sunt destule spitale? Cine sa practice in ele, ca e o lipsa de personal critica.. Si altceva, desi nu trebuie politizat subiectul, ce crezi ca s-a intamplat in 2010-2011? S-au inchis spitale de catre portocalii,si li s-au redus salariile la tot personalul din Sanatate.. Sa mai continui?
Cotizatia la sanatate pe care o da un angajat,il va ajuta cand va fi grav bolnav, sa luam un exemplu, sunt 100.000 de bolnavi de cancer in tratament in fiecare an, inmultit cu 10.000 euro/bolnav/an da exact un miliard de euro anual.. Poate nu chiar atat, dar nu mai putin de 750 milioane euro/an. Plus ca mai sunt si alte boli a caror tratamente sunt costisitoare, chiar arsurile grave, jumatate de milion de euro / bolnav.. Toti banii astia sunt din cotizatia ta, a mea, a celorlalti…
Cat priveste supararea tinerilor ca nu se duc preotii la clubul Colectiv sa predice, asta nu se va intampla niciodata, nu poti sa te astepti sa dea cu apa sfintita pe insemne sataniste. Se vor ruga pentru fiecare caz in parte in biserici, la spitale, vor face colecte si vor acorda alinare sufleteasca apartinatorilor, dar nu vor merge la locul tragediei, pentru ca nu la Dumnezeu se inchinau ode acolo…
oamenii aia au mers la un concert rock! Nu la o rugaciune satanista. Biserica in ziua de azi a ajuns o afacere si din ce in ce mai multi simt asta si se indeparteaza de ea. In plus bisericile nu se fac doar din donatii, se fac si din alocari bugetare. Ca ortodox nepracticant as fi simtit ca biserica se implica si este aproape de enoriasi daca in toate bisericile la ora 12 duminica s-ar fi tras clopotele 1 minut pentru sufletele celor decedati dar…. purtatorul de cuvant ne spune ca singura rugaciune care conteaza este cea din timpul liturghiei….. Oare in restul timpului si in alte locuri Dumnezeu nu ne asculta?
Mai Liviule, care concert rock? sa-ti spun eu ce e aia ROCK? Elvis Presley, chiar Stefan Banica Jr… Godbye to Gravity cantau „DEATH METAL”. Stii ce e aia? Iaca aici din WIKIPEDIA: ” În majoritatea cazurilor, vorbesc despre diferite tipuri de violențǎ, dar se pot extinde si la anumite teme sataniste (tipul creștin), criticǎ adusa religiei, ocultismul, misticismul, și/ori comentarii sociale, politice. Deși tema violenței poate fi întalnitǎ si in alte genuri, în death metal se elaboreazǎ aceste scene la potențial maxim, printre care: mutilarea, disecția, tortura, violul și necrofilia.”
era un citat parca „raspunde-i prostului si risti sa se bage si el in conversatie”. Imi pare rau ca ti-am raspuns 🙁 Probabil si femeia de servici era satanista si isi merita moartea dupa mintea ta.
Cred că ne trebuie mai multă CREDINȚĂ și nu mai multă RELIGIE… Și n-am înțeles legătura dintre Biserici și Religie pe de-o parte și Credința pe cealaltă parte… În altă ordine de idei, cred că preoții în frunte cu preafericitul fac cea mai bună treabă în a îndepărta pe toată lumea, mai ales pe tineri, de Biserică, adevărata Biserică, nu neapărat construcția fizică, materială…
ma uit si ma minunez………ma uit si ma intreb…..ma uit si nu pot sa cred ca oamenii sint la fel. nu au invatat nimic in cei 26 de ani de neocomunism .
În cei 26 de ani lumea a învățat ceea ce a vrut sistemul.
Nu au murit niște rockeri, au murit niște oameni, frații noștrii indiferent de preferințele muzicale… nu cred că dacă ar fi participat la un concert de muzică hip-hop, pop, manele, jazz sau simfonică durerea ar fi fost mai mică sau mai mare, nu, ar fi fost exact la fel pentru că, repet, au murit, cu zile, niște OAMENI într-un mod stupid și care putea fi foarte ușor prevenit… Pe acei tineri i-au omorât ignoranța și lipsa de respect a proprietarilor și / sau a administratorului, care au dat dovadă de o lipsă totală de respect față de clienții lor și față de niște ființe umane în definitiv… Odihnească-se în pace!
Trist, foarte trist! Prea multa confuzie in randurile tinerilor! De vina societatea, sistemul, scoala si uneori si familia.
derbedei de pesedei, si aici faceti politica, scarbelor, vutufa capu vost
Din cate observ doar rockerii sunt impotriva bisericilor si catedralelor. Rockerii spun ca nu sunt satanisti, ca rockul e doar un alt gen de muzica, dar daca tu asculti un gen de muzica inseamna ca te reprezinta, nu? Si piesele rock ce contin? Doar strigate la diavol, la intuneric, despre razboi, prostitutie, droguri, haos, foc si alte caracteristici care ne determina sa credem ca sunt satanisti. Pentru incidentul din club imi pare foarte rau, deoarece si eu frecventez cluburile, dar in acele cluburi se intampla lucruri normale, tinerii danseaza, se distreaza..
Lumea acuza clubul pt. ca nu a avut materiale de antifonare ignifuge, dar cine ia pus sa aprinda artificii? Nu ma intelegeti gresit, sunt la fel de socat si eu de ce s-a intamplat, si repet, imi pare foarte rau de cele intamplate dar eu sunt impotriva rockului. Rockerii sunt cei mai ciudati oameni, uitati-va si voi…haine, freze, cercei care maresc urechea, pirce-uri in limba, bocanci vara la 35 de grade, recidivisti, tricouri si alte haine cu semne satanice, cruce intoarsa invers, pentagrama satanica, steaua lui David si multe altele. Multa lume critica manelele pentru ca o canta tiganii, sau pentu ca iti scad gradul de inteligenta, ca numai cei ingusti la minte o ascult, dar decat sa ascult piese dedicate lui satan sau altor demoni..fie ei care or fii, si sa port pe hainele mele simbolurile lor, mai bine dau toata ziua din solduri pe piesele lui Salam sau Sandu Ciorba, si macar ma binedispun. 🙂
Nu insist pe intreg comentariul, ca n-are rost.
Doar asupra unui aspect vreau sa comentez. Ati scris ca rockerii sunt recidivisti. Asta de unde ati scos-o?
Nu stiu cu ce gen de muzica am putea asocia interlopii, prostul gust, cocalarismul si incultura. Dumneavoastra ce credeti?
tu ai ascultat vreodata Queen? Iris? Phoenix? Ai idee despre ce vorbesti sau ai auzit si tu „povesti”?
Ce vor Psd-isti? Să ne lase dracului în pace să ne jelim morții. Ruşine să le fie! Din cauza şpăgarilor ca Oprescu si cei ca el am ajuns azi să ne îngropăm copii noştri. Si în Bistrița sunt astfel de cluburi prin subsolurile clădirilor cu intrări înguste unde se înghesuie sute de oameni.Oricând se poate întâmplă o asemenea nenorocire şi în aceste locuri pentru că mulți din cei care azi depun lumânări îşi fac veacul pe acolo. Nu mai fiți ipocriți şi vă faceti că nu înțelegeți că această țară azi plânge şi noi ne ocupăm de facebook şi de campanie electorală. Păcat că acesti copii precum acest Ivan sunt folositi de „cobai „de cei care azi ar trebui să-i strângă pereții.
Generatii intregi de bistriteni au dansat in discoteca de la subsolul Casei de Cultura .Accesul in acea sala se facea pe o usa mica ce nu permitea trecerea a doi oameni in acelasi timp.Tot in anii 80 se dansa in sala in care are acum sediul politia locala(la etaj).Dusumeaua era din lemn iar accesul se facea atunci (ca si acum) pe niste scari de lemn si pe o usa normala .N-a fost niciun incident niciodata!
Domnilor elevi rockeri, daca tot sunteti buni la matematica, ati numarat si cate cluburi vs biserici sunt? Sau macar sunteti constienti ca la 16 ani nu aveti ce cauta in club, sa consumati alcool sau alte substante? Sunteti la o varsta la care nu sunteti capabil sa luati decizii obiective cu privire la viata voastra. Unii o sa realizati asta in timp util, altii prea tarziu… Imi vine minte o gluma: Cine amesteca vodca cu bere in clasa a 10 a, va amesteca ciment cu nisip dupa bacalaureat. In rest, succes in viata (e putin mai dura decat se vede pe facebook sau instagram)!
Remarca e buna, dar trebuie sa mentionam un lucru : in clubul respectiv si-a bagat bani patronul. In biserica s-a mai strecurat si cate un banut din impozitele noastre.
Domnule „Androi” ceea ce vreau sa iti zic eu este ca pana la urma suntem constienti de faptele noastre si de ceea ce facem. Nu trebuie sa vi cu un comentariu de genul asta. Pentru ca pana la urma urmei se stie care e situatia si in Bistrita. In ciuda faptului ca ai zis ca nu suntem capabili sa luam decizii obiective, tin sa te dezamagesc si sa iti spun ca suntem capabili, pentru ca atata cultura si autocontrol consider ca avem. E nevoie doar de putina ratiune
Cand o sa fii capabil sa intretii o familie, 2 copii (si probabil in multe cazuri si parintii) mai povestim despre deciziile pe care le iei. Pana atunci, ceea ce spui sunt povesti. Si eu am fost nemuritor si am avut aripi sa zbor la 18 ani. :))) Deciziile incep sa se ia la 25. 😉 Efectele se vad la 30 – 35 de ani, o data cu regretele, pentru unii. Succes!
deja m-am saturat de atita vorbaraie si pareri pro si contra . noi asta stim sa facem cel mai bine in Romania . sa palavragim toata ziua ca tatele. daca ar fi dupa mine tac-pac si gata asi termina treaba. daca tot o lungim…………………..murim sigur.
Dar dumneata ce faci aici?
Cam mult fariesism atunci cand vorbim despre tineri. Desi nu credem, tineri pot discerne mai bine decat noi, maturii, binele de rau. Il cunosc pe unul dintre cei carea au fost intervievati si-i apreciez maturitatea. Ideea este simpla, pana a-i proteja noi, ei invata sa se protejeze singuri. Ramane o intrebare grea, dar care trebuie pusa. Avem dreptul sa le dam sfaturi? Ce calitati divine ne permit sa-i gratulam cu denumirea de satanisti, inculti, taietori de frunze la caini si alte epitete? Ce le-am aratat de fapt in acesti ani? Ca suntem lasi si fricosi, suntem nemultumiti de tot si toate, dar nu dorim sa se schimbe nimic, ca tot ce ni se intampla se datoreaza altora, niciodata noua. Nu recunoastem ca prin conservatorismul si automultumirea noastra blocam orice schimbare. Nu ne place ce ni se intampla, dar nu ripostam si nu ne implicam de frica si lasitate.
Dl Munthiu, asa a fost si asa va fi intotdeauna. Tinerii vor fi considerati anarhisti si batranii conservatori. 🙂 Adevarul probabil e undeva la mijloc.
Au murit îngerii lui lucifer; ce? Nu e de mirare !