Actualitate

Tinerii liberali, în vizită la Senat și CINEtic

Timp de două zile, TNL Bistrița-Năsăud a organizat pentru 55 de tineri din județ o vizită în Parlamentul României. Pe lângă sala de plen, în circuitul vizitei au fost incluse și sălile comisiilor de specialitate din Senat. Tinerii liberali s-au familiarizat aici cu noțiuni de tehnică legislativă și au aflat de la experții parlamentari care este traseul unei inițiative din faza de proiect până la statutul de lege.

1 tnl vizita mar 16Membrii TNL Bistrița-Năsăud au vizitat și Teatrului Național din București, într-un tur care a inclus vizitarea celor opt săli de spectacole reabilitate, a culiselor și altor 2 tnl vizita mar 16spații reamenajate. Pe parcursul vizitei tinerii au beneficiat de explicațiile unuia dintre cei mai experimentați asistenți de spectacole, care a oferit detalii legate atât de partea tehnică dar și de cea artistică a spectacolului teatral.

A urmat o vizită și la laboratoarele nou înființatului Centru Internațional de Educație și Cercetare în Tehnologii Inovativ Creative CINEtic, un spațiu de cercetare universitară în care creativitatea artistică se întâlnește cu tehnologia. La CINEtic, centrul realizat din fonduri europene de UNATC, în timpul rectoratului profesorului Adrian Titieni tinerii liberali au avut ocazia să se familiarizeze cu proiectele derulate în cele 6 laboratoare ale institutului și cu tehnologiile creativ-inovative din domeniul audiovizualului, a precizat copreședintele TNL Bistrița-Năsăud, Florin Moldovan.

3 tnl vizita mar 16 4 tnl vizita mar 16 5 tnl vizita mar 16 6 tnl vizita mar 16

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.