”Mă bucur că Ministerul Educaţiei, prin vocea doamnei Ecaterina Andronescu, acordă o atenţie mare Colegiului Naţional ”Liviu Rebreanu”, un liceu de tradiţie, de unde au ieşit elite, elite care trag naţiunea după ele. Totodată, am luat la cunoştinţă vehemenţa cu care se manifestă preşedintele Traian Băsescu împotriva PNL, de ani buni îi stăm ca o broască în gât. În ultimele zile a declanşat, prin forţele credincioase care i-au mai rămas, o serie de atacuri la adresa PNL, prin binecunoscutele operaţiuni de supraveghere şi ascultare. Sunt intervenţii zadarnice, persiflate, pe care populaţia nu le mai crede. Dezinformarea crasă şi mitocănească pe care vrea s-o cultive mai departe în rândul populaţiei de a nu veni la vot cred că nu va avea rezultat. Traian Băsescu şi-a dat seama că a fost luat prin surprindere, prea repede poporul nu mai are răbdare şi Parlamentul l-a adus la judecată în faţa poporului”, a spus Țintean într-o conferinţă de presă.
Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud a afirmat că Traian Băsescu are ”o stare de nelinişte”: ”Nu mai avea vreme să-şi facă o campanie electorală şi pierdea timp pe cealaltă scenă unde juca un rol important, aceea a unor combinaţii imobiliare. A renunţat la campania politică invocând noncombatul şi s-a ocupat de partea cealaltă. Probabil şi Popoviciu, şi Căşuneanu, îi cereau acţiuni constante ca să finalizeze anumite înţelegeri pe care le aveau. Persoanele care împiedică cetăţenii să-şi exercite dreptul la vot sunt sancţionate penal. Să nu vă mire faptul că şi în Bistriţa-Năsăud se manifestă atitudini de îndemn la neprezentare la vot, sau poate chiar acţiuni de preluare a unor acte de identitate a unor persoane credule. Persoanele care vor face astfel de acte vor fi trase la răspundere pentru gestul mitocănesc pe care îl încearcă. De a îndemna populaţia să stea acasă”.
Ioan Țintean speră ca lumea să meargă ”cu mic, cu mare” la urne. ”Aţi văzut ultimele sondaje, 53% din populaţia României se va duce la vot. Sper că şi judeţul nostru va pune umărul la ceea ce îşi doresc românii, să scape de Traian Băsescu. Am fost la mitingul de la Oradea, mi-am dat seama câtă determinare există. Şi ardelenii sunt foarte porniţi în a-l trimite de la Cotroceni acasă pe Traian Băsescu. Sper să avem un rezultat pe măsura aşteptărilor”, a comentat el.
Ce v-ar raspunde dl Andrei PLESU: „Nu voi merge la referendum. Niciunul din motivele pentru care nu voi merge nu poate fi definit ca „boicot”. Nu merg mai intai pentru ca a merge la referendum e un drept nu o obligatie si pot sa-mi exercit drepturile cum cred eu de cuviinta. In al doilea rand, procedurile prin care s-a ajuns la referendum mi se par arbitrare. Suspendarea Presedintelui n-a fost solid argumentata si prin urmare nu s-a impus pe agenda mea cetateneasca. Un al treilea motiv este ca m-am plictisit sa tot aleg in Romania „raul cel mai mic”. Refuz sa ma las manevrat de ura si orgolii personale. Nu vad niciun motiv sa inlocuiesc un berbec cu doua gaste. Nu mi se pare ca o asemenea inlocuire e o prioritate a tarii. „- Hotnews.ro – 26 iul. 2012.
Desi am avut multe dubii, in ceea ce ma priveste am votat deja de 2 ori NU, prin… neparticipare.
… si tot domnul Plesu spunea plastic : „refuz sa inlocuiesc un berbec cu doua gaste”