(FOTO) ”Toamna Bistrițeană” și-a desemnat câștigătorii. Reprezentanții administrației locale, după ce au trecut pe la fiecare stand din Complexul Heidenfeld pentru a aprecia calitatea produselor și modul lor de prezentare, au decis cine sunt premianții ediției 2016 a expoziției de legume, fructe, produse apicole, păsări și animale mici. ”Am făcut această jurizare împreună cu vicepremierul Vasile Dâncu și cu domnul prefect”, a spus primarul Ovidiu Crețu.
”Toamna Fanfarelor” are două elemente distincte. ”Toamna Bistrițeană” este un târg vechi, dacă am merge în spate și cu Ziua Recoltei, de mai bine de 50 de ani. După 1990, ”Toamna Bistrițeană” a însemnat o întâlnire a producătorilor agricoli, a celor care ne dau mâncarea cea de toate zilele. În paralel, s-a desfășurat și un festival al fanfarelor. Le-am reunit, pentru că așa cum am constat și în anii trecuți cele două acțiuni pot merge foarte bine una lângă alta, agricultura și cultura, pentru că avem nevoie și de momente frumoase, și de lucruri bune și gustoase. Le mulțumesc celor care au făcut eforturi să se pregătească pentru acest eveniment, tuturor producătorilor, participanților din fiecare sâmbătă la târgul din centrul Bistriței, fanfarelor și ansamblurilor folclorice. Ne intereeasă să avem la noi acasă produsele noastre, gustoase, de bună calitate”, a spus primarul Ovidiu Crețu.
”Putem vedea că într-adevăr se pot produce și în județul nostru legume și fructe de calitate, că sunt foarte bune și nu mai este nevoie să le cumpărăm pe cele din import, din supermarketuri. Sunt din ce în ce mai apreciate de consumatori. Este foarte clară această dezvoltare a agriculturii și încurajare a producătorilor locali”, a menționat prefectul Ovidiu Frenț. El a adăugat: ”Toamna Bistrițeană”, un târg-eveniment care are marele merit de a promova producătorii locali de legume, fructe, miere, vin și multe alte produse agro-alimentare. Vremea frumoasă, muzica de fanfară și cea populară au contribuit din plin la un week-end reușit pentru producători și consumatori. M-a bucurat să constat că agricultura devine un domeniu tot mai interesant pentru tinerii care, cu pasiune și pricepere, reușesc să reziste și să prospere pe o piață extrem de concurențială, secretul fiind unul simplu: produse proaspete, de calitate și la prețuri decente”.
Au fost premiați ”cei mai merituoși” dintre expozanți.
Premiul pentru consecvență: Elena Sângeorzan din Șintereag
Premiul pentru originalitate: Ana Gâță din Bistrița
Premiul pentru diversitate: Nicolae Ilieș din Șirioara
Premiul pentru autenticitate: Viorel Seica din Bistrița
Produse apicole: Premiul I – Irina Colcer din Stupini, Premiul II – Radu Matei Lazăr din Bistrița, Premiul III – Rodica Marian din Bistrița
Păsări și animale mici: Premiul I – Asociația Heniu, Premiul II – Asociația crescătorilor Horațiu Boțan, Premiul III – Cătălin Toma
Legume: Premiul I – Florentin Bodiu din Dumitra, Premiul II – Ioan Simionca din Monor, Premiul III – Adriana Susa din Petriș
Fructe: Premiul I – Simion Cochisă din Sântioana, Premiul II – Ardelean Ciurdărean din Unirea, Premiul III – Stațiunea Pomicolă Bistrița
AICI PUTEȚI VEDEA MAI MULTE FOTOGRAFII!
Adaugă comentariu