Actualitate

Toamna roadelor bogate. La Viișoara, în Heidenfeld: fructe din livezile noastre, legume și alte bunătăți

În ciuda vremii capriocioase din acest an, pământul a dat roade bune pe care le găsiți astăzi și mâine în Heidenfeld, la Viișoara, unde se ține, după doi ani de pauză, Festivalul ”Toamna bistrițeană”. Ca o binecuvântare pentru cei care muncesc pământul, sâmbătă ne-a zâmbit pentru prima oară și soarele după multe zile reci și ploioase.

Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița, firma Pombis, dar și mai mulți fermieri mici de la Sântioana sau Cireșoaia au adus mere din mai multe soiuri la prețuri între 2,5 lei și 4 lei/kg. Producția este mai bună anul acesta, spun pomicultorii care vând și mere pentru suc la prețul de 0,70-0,80 de lei/kilogram de teamă să nu rămână cu ele până la primăvară când, de regulă, prețul scade.

În zona de legume, veți găsi de la cartofi, la conopidă, morcovi, ardei, gogoșari, vinete, ceapă, la prețuri similare cu cele din piață. Producătorii sunt separați de comercianți.

Există și o zonă în care sunt producătorii de conserve de legume, dulcețuri, must, una cu mâncare la grătar, o zonă de agrement și o mică expoziție de iepuri și găini.

În partea dinspre linia ferată, veți găsi și diverse vase și farfurii.

Au fost invitați să cânte soliștii de muzică populară Alexandru Brădățean, Oana Bozga Pintea, Alexandru Pop, Iulia Bucur Roman, Marius Ciprian Pop și, cap de afiș, renumita interpretă Sava Negrean Brudașcu. De asemenea, vor fi nouă ansambluri folclorice: ”Cununa de pe Someș”, ”Balada” și ”Cununița” din Bistrița, ”Spice mureșene” din Târgu Mureș, ”Cetina” din Lunca Ilvei, “Florile Ceahlăului” din Piatra Neamț, ”Păunița” din Sângeorz-Băi, “Tulnicul” din Baia Mare, “Mugurelul” din Cluj-Napoca, dar și un grup vocal de juniori, “La fântâna satului” din Șieu Măgheruș.

Programul artistic este următorul:

Sâmbătă 24 septembrie: ora 11.30 – ”Cununița” Bistrița, ”La fântâna satului” Șieu Măgheruș, ora 12.10 – ”Spice mureșene” Târgu Mureș, ora 13.00 – Alexandru Brădățean, ora 13.50 – Alexandru Pop, ora 14.30 – ”Cetina” Lunca Ilvei, ora 15.10 – Oana Bozga Pintea, ora 16.00 – ”Balada” Bistrița, ora 17.00 – “Florile Ceahlăului” Piatra Neamț

Duminică 25 septembrie: ora 12.20 – ”Păunița” Sângeorz-Băi, ora 13.00 – Iulia Bucur Roman, ora 14.00 – Marius Ciprian Pop, ora 15.00 – “Tulnicul” Baia Mare, ora 16.00 – Sava Negrean Brudașcu, ora 16.40 – “Mugurelul” Cluj-Napoca, ora 17.20 – ”Cununa de pe Someș” Bistrița

În cele două zile, Piața agroalimentară Decebal și piața en gros de pe strada Tărpiului sunt închise pentru efectuarea lucrărilor de salubrizare și igienizare.

Primarul Ioan Turc: ”O ediție reușită a evenimentului ”Toamna bistrițeană”! 35 de producători din județ participanți la expoziția cu vânzare de legume, fructe și produse apicole, dar și 20 de meșteri artizani, plus comercianții din zona de standuri cu roadele de sezon sau din sectoarele de alimentație publică și alte produse tradiționale – toți au contribuit la succesul unei manifestări îndelung așteptate de publicul larg. Au fost și premii pentru cei mai merituoși expozanți, iar muzica populară a întregit atmosfera de sărbătoare din Heidenfeld. La anul, ne vom reîntâlni la ediția cu numărul 20!”.

2 comentarii

  • Și transport exista până acolo sau doar cu mașina?
    Daca da, ce linie, ce interval orar?
    Am observat că mai nou la evenimente in afara orasului nu se mai anunță faptul că există transport. De exemplu la estivalul rock, a existat transport dar nu se știa programul, la fel și aici. Practic oamenii sunt încurajați să meargă cu mașina.

    12
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.