Politică

Topul eliminaţilor din schemele electorale ale USL

Dacă tot ne-am apucat să-i analizăm pe cei din PDL, o să luăm la puricat şi listele USL din care lipsesc, har Domnului, destule nume fie sonore, fie cu greutate. Din cauza comasării listelor PSD şi PNL s-a creat aglomeraţie la vârful listelor, iar unii cu mandate multe au rămas pe dinafară.

Locul 1 de pe lista dispăruţilor îl ocupă Gheorghe Marinescu. Domnia sa a condus judeţul mai mult decât va apuca oricare dintre pretendenţii la jilţul său să o mai facă. A fost când PD-ist, când PSD-ist în funcţie de guvernare. A ratat ultimele alegeri care îl puteau scoate la pensie ca preşedinte, dar s-a ales cu un mandat de consilier judeţean deloc strălucit fiindcă după ce ai fost preşedinte, ţi-e cam greu să spui „domnule preşedinte, vă rog, daţi-mi cuvântul!”. Oricum, s-a retras în sfârşit, la un mandat după Viorel Pupeză. Tot e ceva!

Locul al doilea, deşi ar merita să fie primul, i-l acordăm lui Dan Costin (PNL), consilierul care va intra în istorie probabil cu mandatul cel mai scurt (o şedinţă) în care a aberat cel mai mult, probabil pentru toate celelalte la care nu a putut participa. Până la ultima şedinţă „de analiză” a „inculpatului” Liviu Rusu, sincer, ne plăcea de Dan Costin, dar atunci a dat-o cu caiacul de stânci de ne-a năucit. Ca urmare, cu tot regretul, am ajuns la concluzia că îşi merită locul în afara schemelor electorale ale USL.

Locul 3 îi revine lui Adrian Vasile Moldovan. Fostul şef al CSM şi al TSD, dar mai cunoscut drept fratele lui Viorel Moldovan, Adrian a fost eliminat total de pe listele PSD. Se aude că pleacă din Bistriţa, dar chiar dacă nu pleca, greu de crezut că mai are vreo contribuţie de esenţă tare în materie de politică. De altfel, el a fost şi consilier local, şi judeţean, a făcut şi echipe de handabal, s-a judecat cu CSM şi nici măcar râul Rebra nu a fost în stare să-l amenajeze pentru sporturi extreme ca să nu mai aibă bătăi de cap colegul Costin venit tocmai din America.

Pe locul 4, deşi ar merita ceva mai mult, dar respectăm paritatea PSD-PNL, o menţionăm pe doamna Viorica Calo (PNL) care, în ciuda marşului de protest pe care l-a condus zile la rând, a faptului că are funcţii importante la nivel naţional, că este implicată până peste cap în problemele cetăţenilor, nu s-a mai regăsit nici pe listele CL, nici pe cele ale CJ. Domnia sa va rămâne însă în istoria Consiliului Local Bistriţa ca unul dintre consilierii care a intrat în luptă dreaptă de câte ori i-a dictat conştiinţa.

Am dori, din răsputeri, să încheiem topul cu cineva de la PSD (dar prea mulţi aleşi locali şi judeţeni se regăsesc pe liste), aşa că optăm tot pentru un liberal, avocatul Dan Molnar. Consilierul PNL, fost lider al organizaţiei municipale a partidului, a avut o activitate bună în CL Bistriţa, dar nu a mai dorit să candideze. Din multe puncte de vedere, acest lucru reprezintă o pierdere care va fi, probabil, suplinită de alţi jurişti din CL.

Cristiana Sabău

   

Etichete

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.