Timp de gândire

Tot din respect faţă de victimă tăceţi mâlc?

Am aflat că ilustrul ministru de Interne, Gabriel Oprea, a tăcut timp de şase zile cică “din respect” faţă de familia poliţistului care a murit în timp ce îl escorta şi că nu demisionează, evident, deşi lumea îi cere deja în stradă să plece din Guvern. Mare om, mare caracter!

În timp ce ţara arde din cauza acestui eveniment, avem şi noi nişte clocote la nivel local pe care unii speră că nu le-am observat. Am o veste pentru ei: nu e deloc aşa! Nu poate fi trecută cu vederea o crimă petrecută în plină stradă lângă Palatul Administrativ, oricât de mare ar fi deranjul la nivel naţional.

Şi ştiţi de ce? Pentru că e lângă o clădire mega păzită, o clădire pe lângă care roiesc poliţişti locali să dea amenzi celor care au parcat fără să plătească, poliţişti de la IPJ care fac diverse campanii de la împărţit flori doamnelor, la ce mai vreţi dumneavoastră, o clădire în care securiştii merg la etajele I şi II să dea raportul, celebrii 2.15-işti, asemenea, e o clădire plină de angajaţii firmelor de Security de care nu poţi trece nici mort. Aşadar, avem puhoi de autorităţi pe metru pătrat şi – ce să vezi? – sub nasul lor se petrece o crimă odioasă.

Situaţia mi se pare la fel de hilară ca şi cea petrecută în iunie 2008 când Biserica Evanghelică a ars sub nasul gardienilor de la Primăria Bistriţa, într-o zonă împânzită de camere de supraveghere. Pe bună dreptate, primarul de atunci, Vasile Moldovan, a pierdut alegerile din cauza acestei situaţii. Pe nedrept, alţii au câştigat. Acum nu a ars nimic, dar s-a petrecut o crimă odioasă şi, în afară de sfornăiala preşedintelui TSD Bogdan Ivan Gruia, care a ieşit şi el la rampă cu idei, nu am văzut niciun preşedinte de comitet de situaţii de urgenţă, niciun şef de Autoritate Teritorială de Ordine Publică (ATOP), niciun şef de la etajul I sau II să exprime vreun punct de vedere.

Mai grav decât atât, aştept de trei zile să aflu punctul de vedere al Poliţiei, cea reformată. Oricât de multe refresh-uri dau mailului personal şi de redacţie, nu primesc absolut nimic de la purtătorul de cuvânt, spre deosebire de zilele în care un om a furat trei mere, altul două vreascuri, un copil o gumă de mestecat. Atunci nu am un singur mesaj din partea IPJ Bistriţa-Năsăud, ci şapte, şi foto, şi video, şi antet la fiecare. Acum însă e tăcere maximă, precum în epoca de tristă amintire în care aceeaşi instituţie era condusă de trioul Mureşan-Hasnăş-Olariu, expert în muşamalizat accidente rutiere ca să iasă treaba bună la raportul anual.

Se lăuda pe atunci „Bin Laden” că Bistriţa-Năsăud e “cel mai sigur judeţ”. E drept că le lua poliţiştilor câte o lună să găsească evadaţii din arest, dar acestea erau nişte nenorocite de excepţii. La noi, nu se întâmpla nimic grav niciodată. Cu concursul primarilor, al oamenilor de afaceri, al politicienilor de la toate partidele, al avocaţilor şi magistraţilor, toate erau ascunse sub preş. Mă şi mir că încăpeau la ce tonă de mizerii se îndosea zi de zi. Pe când speram că epoca aceea s-a dus şi nu va mai veni, am aflat că nici vorbă de aşa ceva. Cosmin Botezat a publicat în Ziar de Bistriţa filmări cu primarul Ovidiu Creţu şi viceprimarul George Avram la Ziua pensionarilor. S-au cinstit cu băuturi tari şi au urcat la volan că aveau şedinţă la partid. Deşi a trecut aproape o lună de când dovezile sunt publice, pe internet, nu am văzut să se fi luat vreo măsură împotriva celor doi care başca mai au şi şoferi angajaţi, dar preferă să conducă ei, turmentaţi. Nu cred că e prima oară. Chiar eu am fotografiat maşina de serviciu a viceprimarului Avram făcută zob. A bânguit nişte explicaţii penibile atunci. Nu cred că îşi mai amintea unde a dat-o de gard. Nu am auzit să fi existat vreo anchetă a Poliţiei Judeţene, vreo măsură luată împotriva celor doi. Despre ce reformă vorbim?

Au trecut trei zile de când o fată a fost omorâtă lângă Prefectură. A trebuit să aflăm vestea de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi frânturi de la Parchet. În tot acest timp, purtătorul de cuvânt al IPJ a tăcut mâlc. O fi în vacanţă, mă gândesc! Nici ATOP-ul cu gaşca lui de indemnizaţi nu a avut nimic de spus. Probabil sunt implicaţi toţi membrii lui în organizarea Festivalului “Pană de Păun”. Înţeleg că e ceva ediţie jubiliară şi preşedintele ATOP, Alexandru Pugna, poate pregăteşte ceva nou în repertoriu şi o fi având nevoie de backing vocals.

Aud că se anunţă ceva şedinţă de Colegiu prefectural. Posibil o să se vorbească iar despre siguranţa în şcoli şi în case, dar pun pariu că nu se va scoate o vorbă despre nesiguranţa de pe strada 1 Decembrie, despre inutilitatea comitetelor şi comisiilor, despre Legea 544 a informaţiilor publice pe care nu o respectă nicio instituţie a statului aşa cum ar trebui şi nici despre salariile cumulate ale tuturor celor care pretind că ne apără. Se vor bate iar nişte câmpii şi se va miza pe uitarea publică. A, şi să nu uit: se va rosti, cu pioşenie, un Dumnezeu să o ierte pe biata fată!

15 comentarii

  • Dna Sabau aveti PERFECTA dreptate!!! dar ce e de facut?
    PRESEDINTELE TARII cere demisia unui subaltern… si acesta raspunde ca nu vrea – si nu-i poate face nimeni nimic!
    Dvs va zbateti in mocirla locala…fara reultate – eventual o sa va sune Geea…daca nu a facut-o deja… sa va ia la 11m ca ii criticati seful.
    In rest… ochisorii albastrii o sa fie mobilizati sa-si rupa masinile pe portiunea neasfaltata dintre Tarpiului si Sucetate… sa va fileze cum alergati!

  • toate eforturile oamenilor [prin manifestatii de strada], a ziaristilor , a altor forte sint si vor fi inutile. INUTILE !!! ma distreaza foarte tare taria si consecventa cu care se lupta respectivii cu niste forte imaginare . ma distreaza foarte tare .parca vad secventa din filmul in care se lupta cu morile de vint. si dai si lupta….si dai si lupta …….si efort si sudoare …si lupta ….si pe aia in doare fix in cot sa nu zic c….r @@ asta e realitatea in care ne zbatem. asta e !!!

  • Putea să fie pe acolo şi Chuck Norris. Dacă nu e la distanţă foarte mică şi să prevadă atacul pentru a interveni rapid, deja e prea târziu.

    Rămâne de văzut ce va fi cu copilul. Închisoare pe viaţă nu va lua, deci va fi în libertate după o vreme, liber să facă ce ştie el mai bine, cel mai probabil, puţin util societăţii, cel mai probabil un adevărat pericol pentru fiecare individ.

    • Marc draga… inteleg ca acolo a fost un mic scandal inainte! Probabil ca cei care pazesc cladirile prezidentiale/prefecturale/imparatesti, au si vazut din spatele geamurilor de la caldurica acest conflict. Cei care stau de veghe la camerele de veghere/supraveghere… banuiesc ca au vazut si ei ceva miscari suspecte…
      Simpla prezenta a unei caschete afara…probabil ii reducea copilului aluia tupeul de a scoate cutitul…. dar NU…. toti prefera sa participe dar sa nu se bage… sa treaca cele 8 ore… sa vina lierele si ziua de salar, fara complicatii!!!!
      Sa nu-mi ziceti mie ca paznicii de la Prefectura nu-i vad pe concitatdinii nostri facand baie in fantana arteziana de acolo?!?!?…. Hai sictir….

  • zorro dragă, prin presă s-a scris că bătrânul îi zise respectivului să nu se mai ia de fetele lui, ăla a vrut să-i facă felul, dar fata s-a băgat. Cât o durat n-am de unde şti, cum nici tu dacă n-ai fost acolo. Restul sunt pure speculaţii.

    • auzi…”ala a vrut sa-i faca felul” :)))
      @Marc… nu e nici o speculatie… dupa geamurile gri ale prefecturii sunt tot felul de gealati care asta fac… stau si se uita ce se intampla in fata cladirii. Aia care se uita la camerele de supraveghere… pentru asta sunt platiti… nu sa si-o traga in timpul programului ca vamesii… daca-ti mai aduci aminte!
      Dar repet… sa treaca timpul, sa pleca acasa sa vina ziua de salar si sa fie liniste pe schimbul meu!… Asta-i mentalitatea!!!

  • Afirmatia ca situatia creata prin moartea fetei este ” hilara ” este, sper, un cliseu folosit intr-un moment nepotrivit. Poate fi scandaloasa situatia dar nu inteleg cum poate fi gasita hilara …

  • Este de a dreptul imposibil sa se poata prevenii toate evenimentele grave! Stati si judecati logic, ar trebui politisti pe fiecare strada ! Din articolele anterioare am aflat ca altercatia dintre ei, atât verbala, cat si fizica a durat vreo doua minute ! E regretabil, dar imposibil sa se poata prevenii toate aceste agresiuni. Dupa părerea mea, exista multe alte cauze ( mediul din care provin,educatie, etc). Ar fi interesant de vazut din ce familie provine agresorul, mediul in care a trăit ! Cu membrii unor anumite etnii, nu se poate face educatie, o stim bine cu totii, au aflat-o si occidentalii pe pielea lor !

  • Dna Sabau… acest articlol banuiesc ca l-ati gandit ca pe o provocare… tentativa esuata!!!
    Toti bastanii spera sa treaca ziua de azi, sa apara alte articole peste asta… si sa nu se mai vorbeasca!
    Deputatul Oltean…. cu experienta lui, a zis… hai sa mai incit si eu putin spiritele… asa de amorul artei – bai Nea (lLacatusu) … ia aruca tu 2-3 vorbe ca tot sunt de-ai tai implicati! Ca daca apar eu cu luari de pozitii si din astea…. mi se intorc! dar asa, stand dupa perdea…. mai dau si eu cate un ghiont!!!
    Fi vorba intre noi – Bistrita Nasaud are 5 deputati si 3 senatori?????!!?!?!? Ce Doamne iarta-ma pazesc!???? Ii tin sacolul cu 8 stele lui Oprea? sau sunt pres pentru Iohanis?
    Pe ei nu-i intereseaza problemele locale, ale comunitatii care le-a dat voturi? Acum amaratul de Primar si altii, ii inteleg ca nu iau atitudine…. ca sunt direct implicati! dar ei?!? SENATORII SI DEPUTATII?????????????

  • Bine spus, Zorro ! De multe ori , unora le place sa vorbească, doar sa se bage in seama, li se pare lor ca detin adevărul absolut, când de fapt fac doar conversatie…, n-au idee despre ce vorbesc !

  • In 2005 primarul si-a tras o politie comunitara obedienta renuntand la serviciile gardienilor . Paradoxal , sub ochii acestei politii comunitare , cu efectiv de 85 de angajati , a luat foc biserica din senin si castiga alt primar alegerile din turul 2 . Ce misto , Vasile .

  • In 2005 primarul si-a tras politie comunitara obedienta , renuntand la gardieni . Politia lui de 85 de oameni a asistat neputincioasa la incendiul bisericii , iar primarul neputincios a asistat la mazilirea lui in turul 2 . Am scapat de un primar moale si am dat de un primar somnambul . Orasul asta nu are nici o sansa .

  • si profita de orice miscare gresita pentru a ajunge la putere…..
    cum a ajuns psd la guvernare?……un rahat se poate spune….adica un miting in favoarea lui arafat….urmat de schimbarea guvernului ….mai tineti minte?
    acum e aceeasi idee….vor capul lui oprea pentru a se pierde majoritatea numai bine pentru schimbarea prim-mistrului sau….poate alegeri anticipate……RESTUL?
    RESTUL E DOAR COINCIDENTA!

    • nu e coincidenta… unii incearca sa profite de o conjunctura – ca hienele….
      Oricum politica in Romania asta e… stai linistit sa greseasca celalalt iar cand e momentul il schimbam!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.