
Un băiețel de aproximativ 2 ani și jumătate din comuna Șanț a decedat după ce a fost acroșat de mașina condusă de tatăl lui. În urma loviturii, copilul a devenit inconștient. Echipajul medical sosit la locul accidentului și cel de pe elicopterul SMURD, chemat de urgență, au încercat, fără succes, să-i salveze viața.
Accidentul s-a petrecut sâmbătă în jurul prânzului. Un băiețel, de cca 2,5 ani, a fost acroșat de mașina condusă de tată. Serviciul de Ambulanță Județean a alocat cel mai apropiat echipaj medical de urgență, un B2 cu asistent, din Substația Maieru. La sosirea la fața locului, minorul a fost găsit cu traumatism cranian acut, era inconștient, dar cu funcții vitale prezente.
În sprijinul echipajului din Maieru a intervenit și echipajul de salvare aeriană.
”În ciuda eforturilor conjugate ale celor două echipaje medicale de urgență, copilașul a pierdut lupta pentru viața, medicul de la fața locului fiind nevoit să declare decesul acestuia”, a transmis dr. Annabella Muzsi.
Polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi au constatat că un bărbat de 38 de ani din localitate, în timp ce manevra un autoturism în apropierea locuinței, și-ar fi accidentat fiul, un copil de 2 ani.
Ulterior, bărbatul a parcat autoturismul în curtea casei.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, urmând a fi stabilite cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.
Sursa foto: SAJ Bistrița-Năsăud










Adaugă comentariu