Gala de miercuri a început cu proiecţia unui film de 30 de minute în care au fost prezentate realizările clubului de la începuturi şi până în prezent, cu mărturiile celor implicaţi.
Primarul Ovidiu Creţu, subprefectul Ovidiu Frenţ şi administratorul judeţului, Florin Moldovan, le-au urat sportivilor să obţină şi la anul cel puţin aceleaşi performanţe.
”Aici se clădeşte viitorul, se clădesc medalii şi performanţe. Din ce în ce mai mult, sportul se face cu finanţări importante. Mă şi mir de multe ori cum reuşesc sportivii cu finanţările care există să obţină performanţe la nivel mondial. Este acea fibră a poporului nostru, care probabil suplineşte unele neajunsuri. Ca administrator al municipiului Bistriţa sunt mândru că CSM reuşeşte asemenea performanţe. Este de mirare într-un oraş mic precum Bistriţa să se realizeze astfel de lucruri, să întrecem în competiţii alte oraşe mult mai mari. Sper ca şi la fotbal să avem performanţe ca şi până acum. Trebuie să recunosc că în perioada cu Adrian Moldovan director colaborarea a fost mai strânsă, benefică pentru oraş. Sunt convins că vom putea dezvolta lucrurile”, a spus primarul Ovidiu Creţu.
”Bistriţa are ceva pentru sport, tuturor ne place sportul, facem sport. Dacă mai există încă întrebarea ce are sportul cu Prefectura, noi avizăm actele prin care Primăria şi Consiliul Local acordă bani, măcar nu vă încurcăm. Acum s-a născut un nou Minister al Tineretului şi Sportului, sper ca acest lucru să vină ca o coincidenţă fericită a acestui sfert de veac de la naşterea CSM. Aştept să văd în continuare rezultate la fel de frumoase”, a menţionat subprefectul Ovidiu Frenţ.
Directorul CSM Bistriţa, Adrian Moldovan, a înmânat apoi plachete unor personalităţi care au contribuit la dezvoltarea clubului, în aplauzele sportivilor.
Cu toţii au închinat apoi un pahar de şampanie, în speranţa unui an 2013 mai bogat în medalii şi a unui buget mai mare pentru CSM, aşa cum a spus Adrian Moldovan.
Nu au lipsit de la festivitate comandantul Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, general de brigadă Dan-Florin Grecu, viceprimarul George Avram, directorul DJST Bistriţa-Năsăud Constantin Florian, fostul mare gimnast Marius Urzică, fotbalistul Lucian Sănmărtean şi soţia sa Maria, fostă şefă a CSM.
Mai multe fotografii de la Gala CSM Bistriţa 25 – pe pagina noastră de facebook!
Oameni dăruiţi cu pasiune şi dragoste faţă de sport, aceasta îi face mai frumoşi. Ar trebui să fie mediatizaţi fiindcă ei ne reprezintă în ţară şi nu numai. Ei poartă numele Bistriţei peste hotare dar noi nu îi cunoaştem.