Social

Arestat la domiciliu deoarece, fiind sub control judiciar, a comis o infracțiune

Biroul Supravegheri Judiciare al Serviciului de Investigaţii Criminale a sesizat Judecătoria Năsăud cu privire la faptul că un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Nimigea, în timp ce se afla sub măsura controlului judiciar, a săvârşit o infracţiune de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 29 august, tânărul a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea o motocicletă pe DN 17, pe raza localităţii Livezile, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, fiindu-i întocmit dosar penal în acest sens.

Urmare a sesizării făcute, Judecătoria Năsăud a dispus faţă de tânărul, de 25 de ani, schimbarea măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile.

În altă ordine de idei, polițiștii au recuperat bijuterii de 8.500 de lei furate de o minoră. Poliţia a fost sesizată de o femeie în vârstă de 49 de ani din Rebrişoara, despre faptul că în timp ce a fost plecată de la domiciliu persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa, pe uşa închisă dar neasigurată, de unde au sustras bijuterii din aur, în valoare de 8.500 de lei.

Ajunşi la faţa locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, la scurt timp reuşind să identifice persoana bănuită de comiterea furtului, în persoana unei minore în vârstă de 16 ani din comuna Panticeu, judeţul Cluj.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate iar bijuteriile sutrase au fost restituite persoanei vătămate, informează Inspectoratul de Poliție Județean.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.