(FOTO) Trei camioane cu alimente, medicamente și alte lucruri de maximă necesitate din Humanity Hub-ul de la Bistrița, creat de Asociația Tășuleasa Social în parteneriat cu Johanniter-Unfall-Hilfe e.V., au ajuns în Ucraina la Cernăuți, Kiev, Vasilkov și Obukiv, transportul fiind însoțit de Tibi Ușeriu.
”Până acum ne-am îndeplinit misiunea de la distanță. Camioane cu bunuri de maximă necesitate ajung în hub-ul nostru din Bistrița, echipa noastră se ocupă de sortare, paletare, împachetare și încărcare, apoi discutăm cu diverși reprezentanți din locațiile unde oamenii sunt aflați în nevoie din cauza războiului, pentru a ști care este destinația fiecărui camion.
De data aceasta, un reprezentat Tășuleasa Social a trecut granița spre Ucraina, cu misiunea specială de a supraveghea gestiunea acestor transporturi de bunuri, pentru a vedea, la prima mână, care sunt nevoile acute și cum am putea să îmbunătățim ceea ce facem noi, pentru a fi mai eficienți.
Este Tibi Ușeriu. Tibi care în mod normal aleargă prin munți și la temperaturi extreme, a însoțit trei camioane cu alimente, medicamente și alte lucruri de maximă necesitate, până în Cernăuți, Kyiv, Vasilkyiv, Obukhiv. Mircea Barbu, un prieten vechi și un jurnalist extraordinar, specializat pe zone de conflict, a fost împreună cu Tibi. El documentează situația în Ucraina încă de la începutul războiului.
Am povestit cu Tibi, noi echipa. Nu era nevoie să ne convingem de ororile care se întâmplă. Ne era clar că aceste orașe unde am trimis camioane sunt puternic afectate de bombardamente, că orașul Kyiv este pustiu și sub amenințare, că restricțiile impuse civililor sunt extrem de dure, că nu are nimeni voie să intre fără vreun motiv în zona de război, că nu există nimic pe rafturi în magazine, că nu sunt suficiente medicamente și echipament de prim ajutor în spitale sau farmacii. Că războiul este suferință.
În schimb, este important pentru noi să știm că aceste bunuri ajung unde trebuie, că în ciuda situației extreme, comunitățile încă se pot organiza să primească ajutor umanitar. Și dacă Tibi sau vreunul dintre noi s-a convins de ceva, acel lucru este că este mare nevoie de umanitate”, a scris Tășu pe Facebook.
Adaugă comentariu